Gică Popescu, dezvăluiri despre cea mai neagră perioadă a vieții. Motivul pentru care nu și-a dorit să fie grațiat

De Dorin Gal. Publicat pe 23.10.2020 la 17:52 Actualizat pe 23.10.2020 la 18:17

Gică Popescu a fost unul dintre cei opt oameni de fotbal care au fost condamnați la închisoare în 2014 după implicarea în celebrul ”Dosar al Transferurilor”. El a vorbit despre cum a abordat cea mai neagră perioadă a vieții sale.

Gică Popescu

Gică Popescu

Mediafax Foto / Mediafax Foto via Hepta

  • Gică Popescu a fost condamnat la închisoare în 2014
  • ”Baciul” a descris experiența avută în spatele gratiilor

”Baciul” a primit o sentință de trei ani, o lună și zece zile și a ispășit jumătate din această pedeapsă. Imediat după ce a fost condamnat, mai multe persoane influente au încercat să intervină pentru a obține grațierea sa.

Președintele de atunci, Traian Băsescu, a refuzat însă să facă acest lucru, iar Gică Popescu susține că nici nu ar fi fost de acord din cauza unui lucru foarte simplu: ”mândria oltenească”.

Gică Popescu: ”M-am obișnuit, a început să intervină orgoliul și mândria”

”Dacă acest lucru venea în prima lună, l-aș fi acceptat. Dar după ce a trecut timpul m-am obișnuit, dar a început să intervină orgoliul și mândria. La un moment dat orgoliul și mândria au primat în fața a ceea ce putea să urmează. Deja președintele spusese că nu voia să mă grațieze. Cu cât trecea timpul, cu atât era înverșunarea mai mare…

Mândria oltenească ieșea la suprafață și spre final am spus că nu. Dacă așa a hotărât justiția, trebuie să fim de acord și așa trebuie să facem cu toții”, a precizat fostul fotbalist al Generației de Aur.

Gică Popescu: ”Soția venea la mine dimineața și seara”

Actualul președinte de la Viitorul a povestit cum soția sa l-a vizitat în fiecare zi și i-a fost alături în perioada de detenție. Totuși, ”Baciul” a descris cât de grea a fost perioada de acomodare în spatele gratiilor.

”La început impactul a fost brutal… Îmi aduc aminte că în primele două zile aveam senzația că plutesc, că visez. Mă culcam seara cu speranța că a doua zi o să mă trezesc în patul de acasă.

Am realizat, încet-încet că situația era alta și că acela era adevărul și am încercat să găsesc portițe de a trece timpul”, a încheiat Gică Popescu pentru Kanal D.

În articolul
Gică Popescu, dezvăluiri despre cea mai neagră perioadă a vieții. Motivul pentru care nu și-a dorit să fie grațiat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
"E jucător de FCSB!" Gigi Becali se poate bate pentru un super-atacant cu CFR Cluj: "A demonstrat că merită! Mulţi îl privesc ca pe o afacere"
Fotbal intern • 
la 00:05

"E jucător de FCSB!" Gigi Becali se poate bate pentru un super-atacant cu CFR Cluj: "A demonstrat că merită! Mulţi îl privesc ca pe o afacere"

  • Propunere surpriză pentru Gigi Becali
  • FCSB se poate bate cu CFR Cluj pentru un super-atacant
Recomandări
Observatornews.ro
Tragedia de la Răcari a fost filmată. Imagini cu fetiţa spulberată de TIR, pe trecerea de pietoni
Eurosport
Cum a fost Olăroiu păcălit de 10 milioane de euro. Vestea teribilă primită duminică
Antena 1
Doi oameni ai străzii au primit o nuntă surpriză după o relație de 24 ani. Cât de mult s-au transformat pentru eveniment
Spynews
Lora a izbucnit în lacrimi, în direct. Ce a făcut-o pe iubita lui Ionuț Ghenu să plângă! / FOTO
GSP
„BOMBĂ” în Scoția: aproape 30 de milioane de euro pentru Ianis Hagi! Detalii incredibile
CaTine
Horoscopul zilei de 2 martie 2021. Taurii își planifică următoarea mișcare. Descoperă ce îți reverză astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
CFR Cluj - FC Argeş 5-0 | Edi Iordănescu vrea să şteargă "toate urmele" lui Dan Petrescu la CFR: "Lucrăm la asta!" Ce a spus de transferul lui Arlauskis
Fotbal intern • 
ieri la 23:04
CFR Cluj - FC Argeş 5-0 | Edi Iordănescu vrea să şteargă "toate urmele" lui Dan Petrescu la CFR: "Lucrăm la asta!" Ce a spus de transferul lui Arlauskis
  • CFR Cluj - FC Argeş 5-0
  • Reacţia lui Edi Iordănescu
Prepeliță
Fotbal intern • 
ieri la 23:14
CFR Cluj - FC Argeș 5-0 | Explicațiile lui Andrei Prepeliță după coșmarul lui Luka Maric: "Nu puteam să îl schimb"
  • CFR Cluj - FC Argeș 5-0
  • Andrei Prepeliță i-a luat apărarea lui Luka Maric
Vinicius
Fotbal extern • 
ieri la 23:54
Real Madrid - Real Sociedad 1-1 | Vinicius l-a salvat pe Zinedine Zidane, dar Real a pierdut două puncte uriaşe în lupta la titlu. Urmează derby-ul cu Atletico
  • Real Madrid - Real Sociedad 1-1
  • Vinicius a egalat în minutul 89
A luptat matol în gala UFC 253. ”Am băut o sticlă întreagă, am dormit două ore și jumătate!”
FIGHT • 
ieri la 22:08
A luptat matol în gala UFC 253. ”Am băut o sticlă întreagă, am dormit două ore și jumătate!”
  • Până atunci avea 13 victorii, 11 dintre ele prin KO
  • Paulo Costa luptă iar pe 17 aprilie, cu Robert Whittaker
CFR Cluj
Fotbal intern • 
ieri la 22:36
Mesaj ferm pentru FCSB, după CFR Cluj - FC Arges 5-0: "Lupta la titlu se va da până în ultima etapă!" Venirea lui Arlauskis i-a băgat în ceaţă pe jucătorii campioanei
  • CFR Cluj - FC Argeș 5-0
  • Clujenii au prins gustul golului
Stanciu
Fotbal extern • 
ieri la 21:02
Nicolae Stanciu e erou în Cehia, dar are un regret uriaș: "Am fost foarte trist". Meciul de coșmar al starului de la Slavia Praga
  • Nicolae Stanciu, în formă maximă la Slavia Praga
  • Regretul mijlocașului român
Știrile Antena Sport