Imagini uimitoare cu Diego Maradona şi Freddie Mercury! Ce şi-au spus cele două vedete pe scenă. "M-au făcut fericit!"

De Mihai Ispas. Publicat pe 28.11.2020 la 12:07 Actualizat pe 28.11.2020 la 12:16

Diego Maradona a devenit un rival al englezilor cărora le-a dat gol cu mâna la Cupa Mondială din 1986. Atunci, s-a lăudat că "mâna lui Dumnezeu" a trimis mingea în poartă. Un moment inedit a avut loc cu cinci ani mai devreme, la un concert al trupei Queen.

Diego Maradona a urcat pe scenă la concertul Queen de la Buenos Aires din 1981

Diego Maradona a fost impresionat de întâlnirea cu Queen

La Nacion

  • Diego Maradona a purtat un tricou cu însemnele Marii Britanii
  • Ce le-a declarat Maradona celor de la Queen

Britanicii de la Queen au mers în premieră în Argentina, pe 8 martie 1981. Diego Maradona avea doar 21 de ani şi tocmai semnase cu Boca Juniors.

Cum i-a mulţumit Diego Maradona lui Freddie Mercury

Maradona era un star în devenire. El strălucise la Mondialul de tineret desfăşurat în Japonia, în 1979. Nu a fost de mirare că a fost invitat pe scena din Buenos Aires de celebrul solist al lui Queen, Freddie Mercury. Cei doi au purtat un dialog în faţa zecilor de mii de fani.

"-Vreau să vă prezint un prieten comun. Sunt sigur că-l cunoașteți.
-Vreau să mulțumesc trupei Queen! M-au făcut foarte fericit!"
, şi-au spus Freddie Mercury şi Maradona.

Diego Maradona a purtat un tricou cu drapelul Marii Britanii

Maradona a purtat un tricou cu drapelul Marii Britanii, în timp ce Freddie Mercury a avut un tricou al naţionalei de fotbal a Argentinei.

Peste doar un an, a izbucnit Războiul Malvinelor, în care Argentina şi Marea Britanie s-au luptat pentru Insulele Falkland. De atunci, Maradona nu i-a mai suportat pe britanici.

Cu atât mai mare a fost bucuria la Cupa Mondială din 1986. Argentina a eliminat Anglia, într-un meci care a oferit istoriei "Mâna lui Dumnezeu" şi "Golul secolului", în care Maradona a înscris după o cursă de 60 de metri.

"Diego Maradona avea măreţie, dar nu avea sportivitate", a scris Peter Shilton, portarul învins de Maradona în 1986, în Daily Mail, după moartea legendarului fotbalist.

În articolul
Imagini uimitoare cu Diego Maradona şi Freddie Mercury! Ce şi-au spus cele două vedete pe scenă. "M-au făcut fericit!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Simona Halep
WTA • 
la 19:56

Simona Halep a fost la un pas să se retragă din tenis: "Înaintea pandemiei am zis că vreau să mai joc doar un an!" Ce a făcut-o să se răzgândească

  • Simona Halep va juca la Stuttgart
  • Cu cine s-a antrenat românca
Recomandări
Observatornews.ro
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Eurosport
Cine se află în spatele Super Ligii Europei și care sunt singurele două mari cluburi care nu participă. Englezii au descoperit tot
Antena 1
”Mireasa minoră” s-a căsătorit la 16 ani cu un bărbat de 51, iar acum uimește din nou: ”Sunt non-binară”. Ce înseamnă asta:
Spynews
Raluka l-a înțepat subtil pe Pepe, la Te cunosc de undeva: ”Te iubește ruleta, că altfel... ” /  VIDEO 
GSP
Cutremur în UCL! Ședință secretă la Londra » 12 mari cluburi vor să abandoneze Liga Campionilor! UEFA, reacție devastatoare
REALITATEASPORTIVA.NET
EXCLUSIV – FOTO | Bomba aruncată în direct la Realitatea Sportivă: ”Burleanu urmărit penal pentru înșelăciune și delapidare”
CaTine
Horoscopul zilei de 20 aprilie 2021. Balanțele au nevoie de răsfăț. Află ce îți rezervă astrele
Observatornews.ro
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
FC U Craiova, Rapid, Liga 2
Fotbal • 
la 20:24
FC U Craiova - Rapid, LIVE SCORE, de la 21:00. Derby între primele clasate din Liga 2. Trică: "Întâlnim cea mai în formă echipă din Europa". Echipele de start
  • FC U Craiova - Rapid, de la 21:00, Live Score pe AS.ro
  • Derby între primele două clasate din Liga 2
Tricolorii îi pot înfrunta pe Messi, Neymar sau Salah la Jocurile Olimpice! Cum arată urnele pentru tragerea la sorţi
Echipa naţională • 
la 20:02
Tricolorii îi pot înfrunta pe Messi, Neymar sau Salah la Jocurile Olimpice! Cum arată urnele pentru tragerea la sorţi
  • S-au stabilit urnele pentru Jocurile Olimpice
  • Tricolorii îi pot înfrunta pe Messi, Neymar sau Salah
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
pe 16.04 la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
Messi în rezumat: 13 sezoane cu 30 sau mai multe goluri stagionale!
Fotbal extern • 
la 13:12
Messi în rezumat: 13 sezoane cu 30 sau mai multe goluri stagionale!
  • În 2011-2012 și 2012-2013 a ajuns la 73, respectiv 60 de reușite pe sezon
  • Are 135 de ”duble”
Lionel Messi
Fotbal extern • 
la 18:59
Super Liga Europei | Președintele UEFA a aruncat bomba: "Jucătorii vor fi suspendați de la EURO și Mondial!" Messi și Ronaldo, OUT de la naționale?
  • Președintele UEFA a atacat Super Liga Europeană
  • Jucătorii vor fi suspendați de la naționale
Teatru de război la Craiova. Ultraşii echipei lui Mititelu au atacat autocarul rivalei din Liga 1
Fotbal intern • 
la 19:51
Teatru de război la Craiova. Ultraşii echipei lui Mititelu au atacat autocarul rivalei din Liga 1
  • Incidente la Craiova
  • Ultraşii echipei lui Mititelu au atacat autocarul echipei din Liga 1
Știrile Antena Sport