Inter, conflict deschis cu UEFA! Italienii cer dreptate după ce Hakimi a fost depistat greșit cu COVID-19
De Dorin Gal. Publicat pe 25.10.2020 la 16:33 Actualizat pe 25.10.2020 la 16:43
Achraf Hakimi, fundașul lui Inter, a fost din nou testat negativ pentru COVID-19, lucra ce i-a înfuriat pe oficialii formației milaneze. Aceștia nu au putut să îl folosească în meciul cu Gladbach din Champions League de acum câteva zile, deoarece rezultatul testului UEFA a post ”ușor pozitiv”.
- Achraf Hakimi a fost, inițial, depistat pozitiv cu COVID-19
- Următoarele două teste au fost însă negative
Fostul fotbalist al Realului a jucat totuși contra celor de la Genoa, în campionat, după ce a avut două teste la rând care au ieșit negative.
Hakimi a ieșit fals pozitiv! Inter se gândește să dea în judecată UEFA
Astfel, oficialii formației italiene iau în considerare o procedură judiciară împotriva celor de la UEFA după ce s-a petrecut cu Achraf Hakimi înainte de meciul din Champions League.
Marocanul adus de la Real Madrid în această vară a fost depistat pozitiv cu doar câteva ore înaintea fluierului de start cu Gladbach, în condițiile în care el se antrenase și luase masa împreună cu restul colegilor săi.
Gazzetta dello Sport afirmă că Inter simte că i-au fost lezate interesele, neputând folosi jucătorul într-un meci atât de important, mai ales ținând cont că partida s-a încheiat 2-2.
Hakimi a evoluat în campionat, câteva zile mai târziu
Meciul din Champions League a avut loc miercuri. După ce fundașul a fost testat negativ atât vineri cât și sâmbătă, el a putut să joace în meciul câștigat cu Genoa, în deplasare, scor 2-0.
De altfel, cazul lui Hakimi este similar cu cel al lui El Shaarawy, care a trecut de la pozitiv la negativ în doar câteva ore înaintea partidei dintre Italia și Olanda.