”Întrebați-i pe cei de la Craiova când va fi FCSB pe primul loc!” Sergiu Buș, savuros de ziua lui, după meciul cu Chindia
De Dorin Gal. Publicat pe 02.11.2020 la 23:06 Actualizat pe 02.11.2020 la 23:33
Sergiu Buș și-a sărbătorit ziua de naștere pe teren și a contribuit la victoria celor de la FCSB, scor 2-0 cu Chindia Târgoviște. Atacantul a avut și o ocazie mare pe final de meci, dar nu s-a lipit și de gol.
- Chindia - FCSB 0-2
- Sergiu Buș și-a sărbătorit ziua de naștere pe teren
Întrebat despre posibilitatea locului 1, Buș a glumit: ”Întrebați-i pe cei de la Craiova când va ajunge FCSB pe primul loc. Noi ne facem treaba și restul nu depinde de noi”, a râs jucătorul roș-albaștrilor.
Sergiu Buș: ”Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”
În același timp, Buș a părut să sublinieze importanța concentrării pe fiecare meci, chiar dacă formația lui Toni Petrea este ”pe cai mari” după a patra victorie la rând.
”O victorie meritată, zic eu. Mă bucur că am luat cele trei puncte și că suntem aproape de Craiova. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne pregătim la fel, va urma o pauză competițională din nou, vom face din nou antrenamente cu o încărcătură fizică bună deci, dacă vom rămâne sănătoși, va fi bine.
Avem cel mai bun golaveraj, deci din moment ce toată lumea înscrie, acesta este cel mai important lucru”, a declarat Sergiu Buș.
Sergiu Buș: ”Îi mulțumesc pentru cadou antrenorului”
Buș a avut o evoluție foarte bună în meciul trecut cu Hermannstadt, câștigat cu scorul de 5-0, dar nu a fost titularizat de Toni Petrea. El a intrat totuși în a doua repriză.
”Îi mulțumesc pentru cadou (n.r. lui Toni Petrea). Important e că am intrat destul de bine, mi-am ajutat echipa.
Suntem încă la început. E bine pentru noi că s-a încurcat Craiova. Ne dorim ca noi să nu o facem. E important să câștigăm fiecare meci în parte”, a precizat atacantul celor de la FCSB într-o intervenție pentru Digisport.