Mihai Bălașa, OUT de la națională pentru meciurile din noiembrie! Pe ce debutant se bazează Mirel Rădoi în defensivă
De Dorin Gal. Publicat pe 06.11.2020 la 11:02 Actualizat pe 06.11.2020 la 11:17
Mihai Bălașa, fundașul universității Craiova, s-a accidentat și nu va mai putea juca în meciurile echipei naționale din luna noiembrie. El va fi astfel înlocuit cu Bogdan Mitrea, jucătorul lui Sepsi.
- Mihai Bălașa este accidentat și nu poate juca pentru România
- Mirel Rădoi a chemat la lot un debutant
Cum se întorc lucrurile! Mihai Bălașa a fost el însuși chemat de selecționerul Rădoi la prima reprezentativă la meciul cu Islanda după accidentarea lui Dragoș Grigore și a jucat titular cu nordicii. De această dată, el nu se va mai putea prezenta la lot din cauza unei accidentări.
Se pare că oltenii au demarat o serie de investigații medicale chiar în cadrul clubului și au ajuns la concluzia că fundașul nu va putea răspunde de această dată chemării sub tricolor, anunță FRF.ro
România joacă pe 11 noiembrie un amical cu Belarus pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. După aceea, urmează meciurile de pe 15 și 18 noiembrie cu Norvegia, respectiv Irlanda de Nord, contând pentru clasamentul din Liga Națiunilor.