Ştefan Radu, mesaje emoţionante: "Pentru Dinamo intru în zid. Să știți ceva, Ștefan Radu nu e rupt de România!"

De Antena Sport. Publicat pe 13.04.2021 la 13:42 Actualizat pe 13.04.2021 la 14:24

Ştefan Radu spune nu e rupt de România, deşi nu a mai vrut să joace în echipa naţională. Fundaşul lui Lazio le-a mulţumit foştilor colegi şi antrenori de la Dinamo într-o scrisoare emoţionantă.

Ştefan Radu, Lazio

Ştefan Radu, mesaj emoţionant pentru foştii colegi şi antrenori de la Dinamo

profimediaimages

  • Ştefan Radu a plecat în 2008 de la Dinamo
  • El deţine recordul meciurilor în tricoul lui Lazio

Ştefan Radu a jucat 6 ani la juniorii lui Dinamo. El spune că încă păstrează legătura cu foştii colegi.

"Să știți ceva, Ștefan Radu nu e rupt de România!”

"Îmi face plăcere să vorbesc cu toți colegii mei de la juniori, sunt pe ambele chat-uri, cel de la 1986 și cel de la 1985. Rămânem cu amintirile noastre prețioase. Le-am și zis: 'Chiar nu puteți să vă vedeți mai des?'. Însă fiecare are problemele lui, viața lui.

Așa și eu, am încercat să vin de fiecare dată în țară, anul trecut, cu pandemia, mi-a fost mai greu. Toți sunt parte din povestea mea și le mulțumesc. Și vă mulțumesc! Să știți ceva, Ștefan Radu nu e rupt de România!", a transmis fotbalistul cu cele mai multe meciuri din istoria lui Lazio, într-o scrisoare publicată de playsport.ro.

Ştefan Radu i-a vorbit lui Inzaghi despre Ţălnar

Înaintea să plece la Lazio, în 2008, Ştefan Radu a jucat 61 de meciuri pentru Dinamo, începând din 2005. Despre Cornel Ţălnar i-a vorbit chiar şi actualuui său antrenor.

"De la el am învățat, prima oară, acest sistem drag mie, 3-5-2. Și i-am spus și lui Inzaghi (n.r. Simone Inzaghi, antrenorul lui Lazio) asta, am o relație bună cu el, am fost colegi și acum îmi este antrenor. Le-am zis și colegilor că, pentru a învăța să joc în acest sistem, am luat și castane. Nea Cornel nu te ierta! Nu pot să uit, este exact ce ne spunea. Și mi-a folosit, mi-a folosit mult”, a scris fundaşul în vârstă de 34 de ani.

Ştefan Radu: "Pentru Dinamo intru în zid"

Ştefan Radu nu l-a uitat nici pe Ioan Andone. Şi i-a mulţumit că nu l-a lăsat să ajungă la Jiul sau la Sportul.

"Ioan Andone m-a ajutat enorm, dânsul m-a debutat, a fost un moment incredibil, nu o să pot uita acel moment, apoi Mircea Rednic m-a promovat, m-a aruncat în luptă, mi-a dat încredere, a fost hotărâtor pentru mine. Auzisem că trebuie să merg la Jiul Petroșani, parcă erau unele discuții și cu Sportul Studențesc, însă ce mai contează acum ce trebuia să fie, important e că am rămas la Dinamo, la echipa la care am crescut și m-am dezvoltat. Pentru Dinamo intru în zid!", a mai transmis Ştefan Radu.

În articolul
Ştefan Radu, mesaje emoţionante: "Pentru Dinamo intru în zid. Să știți ceva, Ștefan Radu nu e rupt de România!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Dunărea Călăraşi - Rapid 3-2 | Mihai Iosif, savuros după meciul care a aruncat în aer lupta pentru promovare: "În 2015, stăteam doi oameni la o felie de salam!" Ce l-a enervat pe antrenor
Fotbal intern • 
ieri la 23:29

Dunărea Călăraşi - Rapid 3-2 | Mihai Iosif, savuros după meciul care a aruncat în aer lupta pentru promovare: "În 2015, stăteam doi oameni la o felie de salam!" Ce l-a enervat pe antrenor

  • Dunărea Călăraşi - Rapid 3-2
  • Discurs savuros al lui Mihai Iosif
Recomandări
Observatornews.ro
Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea
Eurosport
Halep şi-a motivat decizia neaşteptată: "Aşa am simţit! A venit momentul să ne despărţim"
Antena 1
O tânără a cumpărat o casă fără s-o viziteze înainte și a descoperit o ușă secretă în dormitor. Peste ce a dat
Spynews
Andreea Bălan, destăinuri din vremea copilăriei, la Xtra Night Show. Artista fugea des de acasă: „Venea după mine” / VIDEO
GSP
EXCLUSIV Lovitură de teatru! Dinamo ar putea fi depunctată! Acuze grave la adresa câinilor
REALITATEASPORTIVA.NET
VIDEO | Tragedie în fotbal! Un fost mare adversar al Stelei a murit la doar 49 de ani
CaTine
Horoscopul zilei de 8 mai 2021. Balanțele pot fi confuze. Află ce îți rezervă astrele
Observatornews
Marian Mexicanu, în culmea disperării, din cauza relației defectuoase cu copiii lui: „Mă blesteamă să mor”/ VIDEO
Rețete fel de fel
Budincă de cozonac cu ciocolată
Cele mai noi știri Antena Sport
"Nu cred că spaniolii mai vin în România!" Ioan Andone a vorbit despre planul pus la cale de conducerea celor de la Dinamo: "Eu ştiu asta!"
Fotbal intern • 
ieri la 23:51
"Nu cred că spaniolii mai vin în România!" Ioan Andone a vorbit despre planul pus la cale de conducerea celor de la Dinamo: "Eu ştiu asta!"
  • Ioan Andone, dezvăluiri din interiorul celor de la Dinamo
  • Ce pregătesc suporterii care conduc clubul
PSG
Fotbal extern • 
ieri la 23:50
PSG tremură în Franța! Neymar și Mbappe riscă să rateze și titlul, după eliminarea din Champions League. Burak Yilmaz, gol de pus în ramă în Lens - Lille 0-3
  • Lens - Lille 0-3
  • Liile, aproape de primul titlu după 10 ani
"Legende" cu Dan Negru! Helmut Duckadam a vorbit despre relaţia cu soţia sa şi momentele teribile prin care a trecut: "Din trei în trei ore îmi dădeau morfină!" 
“Legende” cu Dan Negru • 
ieri la 22:46
"Legende" cu Dan Negru! Helmut Duckadam a vorbit despre relaţia cu soţia sa şi momentele teribile prin care a trecut: "Din trei în trei ore îmi dădeau morfină!" 
  • "Legende" cu Dan Negru
  • Helmut Duckadam s-a confesat vedetei A1
Hertha Berlin, superproiectul de 374.000.000 euro ce poate ajunge în 2.Bundesliga!
Fotbal extern • 
ieri la 13:20
Hertha Berlin, superproiectul de 374.000.000 euro ce poate ajunge în 2.Bundesliga!
  • Sami Khedira a ajuns liber de contract la Hertha
  • Au venit, printre alții, Tousart, Piatek, Matheus Cunha și Santi Ascacibar
UEFA
Fotbal extern • 
ieri la 21:28
OFICIAL | UEFA a anunțat sancțiunile pentru cluburile implicate în Super Liga Europei! Emoțiile continuă pentru Barcelona, Real Madrid și Juventus
  • UEFA, comunicat oficial
  • Ce sancțiuni au primit cluburile
iFight, miercuri, 12 mai, pe Antena 1 | "Greul" Pîrvulescu i-a declarat război lui "Tyson din Dârza": "Eu vreau să fiu un idol pentru alţii"
FIGHT • 
ieri la 20:12
iFight, miercuri, 12 mai, pe Antena 1 | "Greul" Pîrvulescu i-a declarat război lui "Tyson din Dârza": "Eu vreau să fiu un idol pentru alţii"
  • iFight, miercuri, 12 mai, pe Antena 1, după iUmor
  • Un campion la kempo se va lupta cu Tyson din Dârza
Știrile Antena Sport
SUPERBET
Jocul care oferă oportunități neașteptate

Jocul care oferă oportunități neașteptate