”Suntem pe drumul cel bun, ciao ragazzi!” Diego Fabbrini, savuros după cele două euro-goluri cu Viitorul. Ce a spus despre Dinamo

De Antena Sport. Publicat pe 28.11.2020 la 23:23 Actualizat pe 28.11.2020 la 23:31

Dinamo s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Viitorul, în Cupa României și au răzbunat astfel înfrângerea din campionat, chiar și sub amenințarea că acesta ar fi fost ultimul meci al lui Cosmin Contra pe banca tehnică.

Diego Fabbrini felicitat de colegii săi după gol în meciul cu Viitorul

Diego Fabbrini a marcat două goluri superbe în meciul cu Viitorul

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

  • Dinamo - Viitorul 3-0
  • Diego Fabbrini a avut două super-reușite

Deian Sorescu și Diego Fabbrini cu o dublă spectaculoasă au adus o mare fericire în tabăra dinamovistă. Fabbrini, în special, a înscris două goluri ”în oglindă”, cu o preluare pe dreptul și șut din marginea careului.

După meci, jucătorul italian s-a declarat optimist și a declarat că el își dorește să rămână la Dinamo.

Diego Fabbrini: ”Jocul a fost bun pentru toată lumea!”

”Cred că jocul a fost bun pentru toată lumea, acum am câștigat două meciuri consecutive ceea ce este important pentru noi.

Cred că acum suntem pe drumul bun și trebuie să continuăm să jucăm în acest fel și în viitor. Ultimele două partide, echipa a fost foarte bună și trebuie să mergem înainte în același stil. În prima parte am pierdut prea multe jocuri, acum trebuie să jucăm. Vom încerca”, a precizat Fabbrini.

Diego Fabbrini vrea să rămână la Dinamo

Întrebat dacă va continua la Dinamo sau vrea să plece la fel ca o parte dintre colegii săi, Fabbrini a răspuns că viața lui este în România.

”Eu am contract trei ani aici, familia mea s-a mutat la București, fiica mea este la școală aici. Cu toții, noi, staff-ul, fanii, toți sperăm ca lucrurile să se rezolve.

Suporterii ne încurajează tot timpul și cu toții sperăm să se rezolve situația, să mergem înainte și noi să încercăm să dăm tot ceea ce avem mai bun.

Ciao, ragazzi!”, și-a încheiat interviul simpaticul fotbalist italian într-o intervenție la Digi Sport.

În articolul
”Suntem pe drumul cel bun, ciao ragazzi!” Diego Fabbrini, savuros după cele două euro-goluri cu Viitorul. Ce a spus despre Dinamo
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
liga 1
Fotbal intern • 
la 14:08

EXCLUSIV | Planul AFAN pentru ca jucătorii să nu mai aibă restanțe financiare: ”Vrem să garantăm 4 salarii pentru fotbaliști”

  • Cum vrea AFAN să garanteze salariile jucătorilor
  • Jucătorii din Liga 1 vor avea 4 salarii garantate
Recomandări
Observatornews.ro
Căţeluş salvat dintr-o ghenă de gunoi îngropată, la Suceava. Fusese aruncat odată cu resturile menajere
Antena 1
Regina Angliei are un nepot pe care nu multă lume îl știe. Cine este și cu ce se ocupă Arthur
Spynews
Lidia Buble, în lacrimi în fața fanilor! Cântăreața a fost copleșită de tristețe / VIDEO
Antenastars
Gabi Bădălău, furios din cale-afară, după ce Claudia Pătrășcanu nu l-a lăsat să își vadă copiii, din nou: „O să îi fac plângere penală”
TV Happy
Thalia vorbește despre starea nefericită de sănătate a bunicii ei
Zu TV
Ea e mamacita lui J Balvin. Uite cu cine se iubește artistul latino!
Cele mai noi știri Antena Sport
Roberto Bautista Agut, în cadrul unei conferinţe de presă
Australian Open • 
la 14:37
Condiţiile de carantină i-au luat minţile. "E ca o închisoare cu internet". Declaraţii tari înainte de Australian Open
  • Jucătorii stau în carantină 14 zile înainte de Australian Open
  • Ei au voie să se antreneze cinci ore pe zi
Marius Şumudică
Fotbal • 
la 14:03
OFICIAL | Marius Şumudică, cale liberă spre Rizespor. Anunţul făcut de club chiar înaintea confruntării cu Gaziantep
  • Debut nebun pentru Marius Şumudică
  • Ce au anunţat oficialii lui Rizespor
George Floyd
Diverse • 
la 13:51
Gest uriaş pentru familia lui George Floyd! Starul lui NBA care a cumpărat o casă. Anunţul făcut de americani
  • George Flyod a murit după ce un poliţist a stat cu genunchiul pe gâtul lui timp de 8 minute
  • Proteste au avut loc pe mai multe continente
SuperMario la 34 de ani. Mandzukic a semnat cu AC Milan pentru a juca alături de Ibrahimovic!
Fotbal extern • 
la 09:30
SuperMario la 34 de ani. Mandzukic a semnat cu AC Milan pentru a juca alături de Ibrahimovic!
  • A mai evoluat la Bayern ori Atletico
  • Are 89 de meciuri pentru naționala Croației
EXCLUSIV AS.ro LIVE | Marian Drăgulescu, momentul crucial al carierei: ”La 21 de ani am căzut în cap. Am stat șase luni!”
Gimnastică • 
la 12:15
EXCLUSIV AS.ro LIVE | Marian Drăgulescu, momentul crucial al carierei: ”La 21 de ani am căzut în cap. Am stat șase luni!”
  • Marian Drăgulescu e calificat la a 5-a Olimpiadă din carieră
  • ”Săritura” Drăgulescu e ”marcă înregistrată”
Gianluigi Donnarumma
Fotbal • 
la 13:15
Şansa lui Ciprian Tătăruşanu! Donnarumma a refuzat o ofertă fabuloasă de la AC Milan. Ce salariu anual îşi doreşte
  • Donnarumma poate semna cu orice echipă
  • Rămâne liber de contract la finalul sezonului
Știrile Antena Sport