Închide meniul

Toni Petrea, debut cu trofeul pe masă! "Cupa României ar putea salva un pic din acest sezon"

Reclamă

Dan Roșu Publicat: 21 iulie 2020, 14:09

Toni Petrea, debut cu trofeul pe masă! "Cupa României ar putea salva un pic din acest sezon"

Facebook FCSB

Toni Petrea

"Suntem în faţa unui meci important pentru noi, ar salva un pic din acest sezon. Trebuie să fim concentraţi sută la sută şi să dăm totul pe teren. Vom încerca să ne impunem jocul şi să facem suporterii fericiţi. Îmi pare rău că nu putem beneficia de aportul lor la stadion, ar fi fost o atmosferă frumoasă, sunt sigur că ne vor susţine din faţa televizoarelor şi sper ca la final să le facem o bucurie prin câştigarea trofeului. E un moment inedit, un moment important pentru mine (n.r. – debutul pe banca FCSB la un meci cu trofeul pe masă). 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sper că va fi ok, e un sentiment plăcut şi o bucurie să fiu aici şi asta mă motivează şi încerc să le transmit jucătorilor tot ce este pozitiv pentru a câştiga acest meci. E un moment important pentru noi, trofeul ar conta enorm atât pentru moral, pentru toată lumea, pentru club, cât şi pentru viitor. Consider că aceste trofeu ar deschide mult mai mult porţile unui joc cât mai constant şi cât mai bun pe viitor, am căpăta mai multă încredere, jucătorii au nevoie de asta, sunt jucători tineri cărora le lipseşte experienţa şi miza meciurilor importante. 

Ne făcusem un program, luând în calcul şi meciul cu CFR şi de atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi a trebuit să schimbăm din mers programul. Nu ştiu dacă e un avantaj, dar am avut posibilitatea să cunosc mai bine jucătorii să văd mai bine starea de spirit de aici şi să vedem unde avem de lucrat. Pentru mine a fost ok faptul că nu s-a jucat, am avut posibilitatea să-mi dau seama de mai multe lucruri în privinţa jucătorilor noştri",  a spus Petrea. 

Finala Cupei României, Sepsi Sfântu Gheorghe – FCSB, va avea loc, miercuri, de la ora 20.00, la Ploieşti.

Reclamă
Recomandări

Cine va fi golgheterul Ligii 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
16:00 Daniel Niculae a rupt tăcerea după o lună de când e cercetat în libertate: „Prin această mizerie de dosar s-a aruncat cu noroi” 15:16 Gică Hagi, anunţ radical despre noul stadion din Constanţa, făcut chiar de ziua „Regelui”: „Nu va purta numele meu!” 14:35 „Ce rol are Gigi Becali în câştigarea Ligii 1?” Răspuns sincer al lui Elias Charalambous. Ce a spus despre primele de titlu 14:32 Selecţionerul Dave MacQueen, înainte de Campionatul Mondial, Dizivia 1, Grupa A: „Cine ştie ce putem realiza cu acest lot” 14:06 FC Botoşani – Dinamo, 19:30, LIVE TEXT. Meci capital în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipele probabile 14:06 Răzvan Burleanu, despre situaţia lui Edi Iordănescu, înainte de EURO 2024: „Vorbim în fiecare zi”. Principalul obiectiv 13:02 Miza uriaşă pentru Bernadette Szocs, la Saudi Smash 2024. Turneul de tenis de masă e live în AntenaPLAY (1-11 mai) 12:46 NEWS ALERTIstvan Kovacs va arbitra la EURO 2024! 4 români, pe lista anunţată de UEFA 12:37 „Lovitură pentru Şcoala de Antrenori?” Ce a putut spune Răzvan Burleanu despre Gigi Becali: „Nu are nevoie de licenţă!” 12:14 Novak Djokovic speră să joace la Roma: „Anul acesta a fost un pic diferit pentru mine” Vezi toate știrile
Citește și