Vasili Hamutovski, fostul portar al FCSB-ului, a fost judecat în Belarus. Ce acuzații i s-au adus goalkeeper-ului
De Dorin Gal. Publicat pe 27.10.2020 la 14:19 Actualizat pe 27.10.2020 la 14:28
Vasili Hamutovski, fostul portar al FCSB-ului din perioada UEFA-ntastică, a fost judecat în țara sa natală, Belarus. Hamutovski a avut de suferit după ce s-a implicat în protestele împotriva dictatorului Viktor Lukasenko.
- Vasili Hamutovski a fost goalkeeper la FCSB
- El a fost judecat în Belarus
Belarusul este zguduit în aceste zile după ce sute de mii de oameni continuă să iasă în stradă pentru a protesta împotriva regimului lui Viktor Lukasensko.
Vasili Hamutovski a luat parte la protestele din Belarus
Unul dintre ei ar fi și fostul portar al FCSB-ului, Vasili Hamutovski. Acesta a câștigat două titluri cu formația patronată de Gigi Becali în anii 2005 și 2006.
Acesta nu a negat vreo clipă faptul că ar fi participat la proteste și a recunoscut acest lucru chiar și în fața judecătorului.
”Procesul a durat doar 30 de minute, i s-a permis avocatului să fie alături de mine. Nu am negat că am fost la proteste. Judecătorul a hotărât să mă amendeze”, a explicat Hamutovski, conform gsp.ro
În prezent, Vasili Hamutovski s-a retras din activitatea sportivă și este antrenor cu portarii la Dinamo Brest.