ATP

Roger Federer, reacție de mare campion după ce Nadal i-a egalat recordul. "Este prietenul meu și e o onoare!"

De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 11.10.2020 la 23:16 Actualizat pe 11.10.2020 la 23:33

Roger Federer l-a felicitat pe Rafael Nadal pentru câștigarea unui nou trofeu la Roland Garros. Elvețianul a transmis un mesaj superb imediat după ce spaniolul l-a învins în finală pe Novak Djokovic, cu scorul 6-0, 6-2, 7-5.

Roger Federer

Rafael Nadal, felicitat de Roger Federer

Profimediaimages

  • Mesaj emoționant primit de Rafael Nadal
  • Roger Federer l-a felicitat pe campionul de la Roland Garros
  • Amândoi au câștigat 20 de turnee de Grand Slam

Nadal a egalat recordul lui Federer de 20 de turnee de Grand Slam câștigate în carieră. Performanța a fost aplaudată de cel care ocupă locul 4 ATP.

Roger Federer, cuvinte de admirație la adresa lui Rafael Nadal

"Am avut mereu un mare respect pentru prietenul meu 'Rafa', atât ca persoană cât și ca sportiv. El a fost cel mai mare rival al meu pe parcursul anilor și cred că ne-am provocat unul pe altul să fim mai buni. Drept urmare, este o mare onoare pentru mine să îl felicit pentru câștigarea celui de-al 20-lea turneu de Grand Slam.

Este cu adevărat uimitor că a câștigat Roland Garros de 13 ori, printre cele mai mari realizări din istoria sportului. Vreau să felicit și echipa lui, pentru că nimeni nu poate face asta singur. Sper că numărul 20 este doar încă un pas în călătoria noastră. Bravo, Rafa. Meriți acest succes!", a postat Roger Federer pe contul său de Twitter.

Federer a avut timp de mai bine de 11 ani mai multe trofee de Grand Slam câștigate în comparație cu Nadal. Elvețianul a câștigat în 2018 ultima competiție majoră. Triumfa atunci la Australian Open.

"Nici măcar nu pot să spun că este un vis că am câștigat din nou aici. Este ceva care nu ar fi putut fi nici în visele mele cele mai frumoase. Sunt foarte fericit, e cel mai important teren pe care am jucat în cariera mea. Am avut acum un nou moment special", a declarat Rafael Nadal după ce l-a învins pe Novak Djokovic.

În articolul

Roger Federer, reacție de mare campion după ce Nadal i-a egalat recordul. "Este prietenul meu și e o onoare!"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Recomandări

Observatornews.ro

"Uite, își face fusul!" Tornadă în Tulcea. Localnicii au filmat imagini uimitoare | Video

Observatornews.ro

Grindină de 1 metru la Palazu Mic [Video]

Cars.ro

Ce salariu are in 2020 un politist de la rutiera cu tot cu bonusuri si sporuri

Cele mai noi știri Antena Sport

Fotbal intern • 
ieri la 23:58

FCSB revendică locul 1! ”O să ajungem în scurt timp acolo”. Roș-albaștrii sunt pe doi în Liga 1

  • FCSB - Hermannstadt 5-0
  • Roș-albaștrii sunt la trei puncte de lider
  • FCSB dă principalii marcatori din campionat
Fotbal intern • 
ieri la 23:27

"În fiecare an am făcut greşeala asta!" Man nu mai vrea să rateze titlul cu FCSB! Ce a spus despre Coman

  • FCSB - Hertmannstadt 5-0
  • Man a fost desemnat omul meciului
Fotbal intern • 
ieri la 23:08

"Mi-a venit pe moment!" Iulian Cristea, uluit de golul marcat cu Hermannstadt: "Vreau să văd reluarea. O execuţie superbă"

  • FCSB - Hermannstadt 5-0
  • Iulian Cristea a reuşit un gol superb
Fotbal extern • 
ieri la 12:48

Recordul României: Carmen a învins pe Prahova Ploiești cu 13-0, la fel ca Ajax pe Venlo, cu ”Tinel” Stănescu și Gică Popescu I pe teren

  • Meciul s-a disputat pe ”A.N.E.F.” în martie 1947
  • Carmen avea să dispară câteva luni după
Fotbal extern • 
ieri la 22:42

Milan - AS Roma 3-3! Tătăruşanu, gafă la debut pentru "rossoneri". Fanii l-au pus la zid. Ibrahimovic a dat o nouă "dublă"

  • Ciprian Tătăruşanu a costat-o pe Milan 500.000 de euro
  • Tătăruşanu câştigă anual 1.2 milioane de euro
Fotbal • 
ieri la 20:02

EXCLUSIV | Boloni, chemat în Liga 1 pe o nouă arenă de 5 stele: "Acesta e visul meu cel mare!"

  • Boloni, chemat în Liga 1
  • Anunţul făcut de un patron de club
Știrile Antena Sport