Roger Federer şi-a anunţat revenirea în circuit! Ce spune marele campion elveţian despre momentul retragerii
De Antena Sport. Publicat pe 21.10.2020 la 15:42 Actualizat pe 21.10.2020 la 15:46
Veste uriaşă oferită de Roger Federer. Campionul elveţian revine la Australian Open, asta după ce numărul 4 ATP a scăpat de problemele de la genunchiul drept, la care a suferit două operaţii.
- Roger Federer a suferit două operaţii la genunchi
- Federer are 39 de ani
"Sunt pe calea cea bună. Îmi revin treptat, dar o să-mi acord suficient timp şi nu vreau să pun presiune asupra mea. Nu voi participa la un turneu până când nu voi fi sută la sută în formă.
Roger Federer: Nu vor mai fi alte operaţii
În acest moment, se pare că pot reveni la Australian Open, în ianuarie. Momentan nu sunt posibile mai mult de două ore cu racheta.
Dar de ceva timp lucrez la rezistenţă şi la forţă absolut fără nicio durere. Nu vor mai exista alte intervenţii chirugicale", a spus campionul elveţian, citat de Schweizer Illustrierte.
Ce spune Roger Federer despre retragere
Roger Federer a ajuns la 39 de ani, dar faptul că încă produce un tenis performant l-a făcut să nu renunţe încă la carieră.
"Mă gândesc de aproximativ cinci ani. Dar voi continua atâta timp cât mă distrez şi este bine pentru noi toţi", a încheiat Federer.