Novak Djokovic, moment încins cu un fan al lui Roger Federer. I-a trimis un pupic după un punct decisiv
De Antena Sport. Publicat pe 30.09.2020 la 10:35 Actualizat pe 30.09.2020 la 10:41
Novak Dkojovic a avut parte de un nou moment încins. După descalificarea de la US Open, sârbul s-a contrat cu un fan din tribunele de la Roland Garros, care purta o şapcă cu numele rivalului Roger Federer.
- Novak Djokovic s-a calificat în turul 2 la Roland Garros
- Nole e favorit la câştigarea trofeului
După ce s-a uitat foarte urât în direcţia acestuia, Djokovic şi-a văzut apoi de meciul cu Mikael Ymer, câştigând apoi punctul prin care s-a desprins şi în al treilea set.
Intră aici pentru a vedea gestul lui Djokovic!
Novak Djokovic, gest necugetat la Roland Garros
Totuşi, Novak a mai simţit o dată nevoia să se descarce şi a mimat un sărut în direcţia fanului. El a explicat, ironic, la conferinţa de presă ce s-a întâmplat.
"E prietenul meu din copilărie. I-am trimis un pupic și am câștigat gameul. M-am bucurat să îl văd”, a spus Novak, care a trecut de Ymer, cu 6-0, 6-2, 6-3.