Simona Halep după un 2020 bântuit de coronavirus. "M-am distrat, chiar dacă m-am și plictisit în camera de hotel"

De Antena Sport. Publicat pe 05.10.2020 la 10:10 Actualizat pe 05.10.2020 la 10:13

Simona Halep a trecut rapid peste eşecul usturător cu Iga Swiatek, din optimile de la Roland Garros şi a anunţat care au fost cele mai tari momente pentru ea, într-un 2020 bântuit de coronavirus.

Simona Halep

Simona Halep, out de la Roland Garros

ProfimediaImages

  • Simona Halep s-a impus la 3 turnee, în 2020, Dubai, Praga şi Roma
  • Românca a câştigat 17 meciuri consecutive

"Sinceră să fiu, după 2020 rămân cu bucuria că am putut să jucăm tenis. M-am bucurat foarte mult de timpul petrecut aici, pe zgura de la Paris. M-am distrat, chiar dacă m-am și plictisit în camera de hotel. A fost minunat să am parte de câteva meciuri pe zgură, iar faptul că am câștigat Roma este cel mai frumos moment din acest an pentru mine (zâmbește).

Când ajung acasă vreau să mă odihnesc, să mă plimb pe străzi pentru că aici am fost foarte plictisită. Voi sta cu familia mea și mă voi bucura de tot timpul liber pe care-l voi avea, pentru că sunt foarte fericită cu modul în care am jucat anul acesta, voi sărbători pentru asta, nu voi ruina totul doar pentru un meci sau două", a spus Halep, pentru eurosport.ro.

Simona Halep, înfrângere şocantă la Roland Garros

Favorită unu la câştigarea trofeului, Simona a fost "executată" de poloneză, cu 1-6, 2-6. Românca a demonstrat că a învăţat să piardă.

"Voi avea ciocolată la mine şi mă voi simţi mai bine mâine", a transmis campioana din 2018.

În articolul
Simona Halep după un 2020 bântuit de coronavirus
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Toni Petrea
Fotbal intern • 
la 23:20

"Nu cred că a greșit vreo pasă". Toni Petrea a descoperit jucătorul perfect de la FCSB! Mesaj surprinzător pentru Man şi Tănase

  • Toni Petrea, cucerit de noul său jucător
  • Cum comentează cantonamentul din Antalya
Recomandări
Observatornews.ro
Zeci de morți și sute de răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,2 în insula Sulawesi din Indonezia
Antena 1
Îți amintești de fetița din filmele „Mrs. Doubtfire” și „Matilda”? Cum arată azi Mara Wilson
Spynews
Horoscop sâmbătă, 16 ianuarie: Fecioarele au o perioadă aglomerată
Antenastars
Gabi Bădălău, furios din cale-afară, după ce Claudia Pătrășcanu nu l-a lăsat să își vadă copiii, din nou: „O să îi fac plângere penală”
TV Happy
Özge Yağız, protagonista din "Jurământul", siluetă de invidiat într-o rochie ultra-scurtă. Cum s-a fotografiat
Zu TV
Mom to be. Dua Lipa este însărcinată? Uite imaginea care i-a pus pe fani pe gânduri!
Cele mai noi știri Antena Sport
Dinamo
Fotbal intern • 
ieri la 23:33
Magaye a fost iertat de fani pentru înjurăturile din jacuzzi! Anunţul făcut de DDB. CFR Cluj şi-a luat adio de la Fabbrini
  • Anunţul făcut de DDB
  • Ce se întâmplă cu Magaye Gueye
"Budescu ar aduce un mare plus!" Cele trei transferuri care pot duce FCSB la "masa bogaţilor"! Răspunsul lui "Budi" după ce Becali a anunţat că a negociat cu el 
Fotbal intern • 
ieri la 23:45
"Budescu ar aduce un mare plus!" Cele trei transferuri care pot duce FCSB la "masa bogaţilor"! Răspunsul lui "Budi" după ce Becali a anunţat că a negociat cu el 
  • FCSB - Astra 3-0
  • Ce a spus Budescu după ce Becali a anunţat că a negociat cu el
VIDEO | Răzvan Lucescu, scos din minţi în derby-ul cu Mitriţă. A alergat spre arbitru, a început să ţipe la el și a înjurat în română. Scene incredibile
Fotbal extern • 
ieri la 23:14
VIDEO | Răzvan Lucescu, scos din minţi în derby-ul cu Mitriţă. A alergat spre arbitru, a început să ţipe la el și a înjurat în română. Scene incredibile
  • Al Ahli - Al Hilal 0-0
  • Echipa lui Răzvan Lucescu rămâne lider în Arabia Saudită
Mihai Eminescu a jucat fotbal! Ridica gantere și înota. La "Dexterităţi” a avut calificativul ”foarte bine”!
Diverse • 
ieri la 12:48
Mihai Eminescu a jucat fotbal! Ridica gantere și înota. La "Dexterităţi” a avut calificativul ”foarte bine”!
  • Bătea mingea la Cernăuți
  • Făcea gimnastică și ridica greutăți
"Mulţi oameni ne vor răul!" Florin Tănase, mesaj dur pentru cei care au cerut carantinarea FCSB: "Unii doreau să îşi bată joc de munca noastră!"
Fotbal intern • 
ieri la 22:37
"Mulţi oameni ne vor răul!" Florin Tănase, mesaj dur pentru cei care au cerut carantinarea FCSB: "Unii doreau să îşi bată joc de munca noastră!"
  • FCSB - Astra 3-0
  • Mesajul lui Tănase pentru contestatari
EXCLUSIV | George Florescu, dezvăluiri despre cea mai dură perioadă din carieră. "Am fost făcut carne de tun, s-a găsit un țap ispășitor"
Fotbal intern • 
ieri la 20:52
EXCLUSIV | George Florescu, dezvăluiri despre cea mai dură perioadă din carieră. "Am fost făcut carne de tun, s-a găsit un țap ispășitor"
  • George Florescu, despre numărul 10 purtat la natională
  • Cine crede că ar trebui șa fie noul "decar"
Știrile Antena Sport