Simona Halep, premii pe final de an! La ce categorii a nominalizat-o WTA pe câștigătoarea de la Roma
De Dorin Gal. Publicat pe 14.10.2020 la 19:49 Actualizat pe 14.10.2020 la 20:00
Simona Halep, numărul 2 WTA, a încheiat anul competițional 2020 după turneul de la Ronald Garros, unde a ieșit în optimile de finală. Totuși, sportiva noastră ar putea să mai primească ceva premii înainte de sezonul 2021.
- Simona Halep, nominalizată la 2 premii de WTA
- Ea a încheiat anul competițional
WTA a anunțat astăzi propunerile pentru premiul acordat jucătoarei lunii septembrie, dar și cel pentru cea mai frumoasă lovitură reușită la meciurile de dublu. Simona Halep este nominalizată la ambele categorii.
Simona Halep, propusă pentru ”Jucătoarea lunii septembrie”
Simona Halep a avut o lună septembrie foarte bună, reușind să câștige turneul de la Roma după ce a trecut în finală de Karolina Pliskova scor 6-0 2-1 ab.
3⃣ champions are on the ballot, but only one can be named the WTA Player of the Month for September.
— wta (@WTA) October 14, 2020
Vote --> https://t.co/S920C5aNGc pic.twitter.com/i6tPPf5Kfy
Celelalte două jucătoare de tenis nominalizate la această categorie sunt Naomi Osaka, cea care a câștigat US Open și Victoria Azarenka, finalistă la Flushing Meadows.
Halep și Niculescu, propuse pentru cea mai frumoasă execuție la dublu
Mai mult, Simona Halep și Monica Niculescu, partenera ei de dublu, pot obține și premiul pentru cea mai frumoasă execuție a lunii.
3⃣ great doubles shots but only 1⃣ winner! 🙌
— wta (@WTA) October 14, 2020
Who get's your vote 🤔
September's Doubles Shot of the Month presented by @Cambridge_FX.
În timpul turneului de la Roma, cele două românce au câștigat un punct foarte intens împotriva cuplului Svitolina/Yastremska.