Adrian Mutu a trecut repede peste supărarea eşecului din Gruia şi a încercat să scoată în evidenţă forţa echipei sale, care a revenit de la 0-2.
Adrian Mutu, mândru de jucătorii săi. „Sunteţi în stare de orice!
„Am încercat să jucăm cu personalitate. Asta le-am spus: ‘Dacă sunteţi tari să reveniţi de la 2-0 pe terenul campioanei, sunteţi în stare de orice’! Avem jucători cu calitate, mi-a plăcut cum am jucat în unele momente. Sunt nişte riscuri pe care ni le-am asumat când am construit de la portar. CFR a ridicat ritmul în repriza a doua, atunci s-a văzut că avem unii jucători care sunt în urmă cu pregătirea”, a spus Adrian Mutu la Digi Sport după meciul său de debut la FC U Craiova.
„Briliantul” i-a ameninţat pe viitorii adversari. „Încet, încet o să ne creăm o identitate. Dacă vom juca cu aceeaşi ambiţie, vom face viaţă grea multor echipe”, a declarat antrenorul oltenilor.
Mutu a rămas impresionat de galerie care a susţinut-o pe FC U Craiova în Gruia: „Mulţumim că au venit să ne încurajeze, sper să îi facem fericiţi la următoarele meciuri”.
Următorul adversar va fi Dinamo. „Un meci special, o echipă unde am jucat. Sper să ne recuperăm bine”, a mai spus Mutu.
CFR Cluj, debut cu victorie în noul sezon
CFR Cluj a învins-o cu 3-2 pe nou-promovata FC U Craiova în prima etapă a Ligii I, într-un meci care a avut loc în Gruia, pe terenul echipei campioane.
CFR Cluj a început în forţă şi a condus cu 2-0. Ciprian Deac (’10) şi Anas Tahiri (’12) au marcat într-un interval de doar trei minute.
Jucătorii oltenilor au încercat să-i salveze debutul lui Adrian Mutu. Juan Bauza (’22) şi William Baeten (’33) au adus egalarea până la pauză. Adrian Petrila a stabilit scorul final (’75).
- FC U Craiova, eşec la primul meci după promovare
- Oltenii au revenit de la 0-2, dar au primit încă un gol
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Celtic, aproape de revenirea la „masa bogaților”. Spectacol pe Giulești. Toate rezultatele serii din Champions League
- Florin Prunea, uluit de declarațiile tehnicianului de la Oțelul, după umilința de la Chiajna: „Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”
- Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB
- Roberto De Zerbi, dezlănțuit pe piața transferurilor: vrea doi jucători de la Manchester City! „Cetățenii” cer 150 de milioane
- OFICIAL | Vasile Mogoș a fost prezentat la noua echipă: „Benvenuto!”. Contract pe 2 sezoane pentru campionul din sezonul trecut


































