Diego Fabbrini a revenit în Italia după patru ani. Ultima dată a jucat la Spezia.Acum, mijlocaşul în vârstă de 31 de ani a semnat cu Ascoli.
Diego Fabbrini s-a întors în Italia
Clubul italian a anunţat transferul pe contul de Instagram.
https://www.instagram.com/p/CRb03IXnbwj/
Fabbrini se va lupta în Serie B cu Dennis Man şi Valentin Mihăilă, dar şi cu Ionuţ Nedelcearu, care tocmai a ajuns la un acord cu Crotone.
Fabbrini a jucat două sezoane la Dinamo. A adunat 58 de meciuri în care a marcat 4 goluri şi oferit 4 pase decisive.
Diego Fabbrini, despre Dinamo: „Urmează un nou meci, la tribunal”
Dinamo i-a reziliat contractul lui Fabbrini, alături de Nemec şi Puljic. Italianul a promis că va merge în instanţă.
”Toată lumea știe în ce situație este Dinamo acum. Pe mine nu mă interesează, o să-mi găsesc o altă echipă. Avocatul meu a început deja să lucreze. Singura parte bună la Dinamo au fost fanii. Fanii, nu cei care decid la DDB sau alt tip, ca Nicolae Badea.
Pe mine de acum nu mă mai interesează. Îmi voi găsi o altă echipă, voi încerca altă experiență. Acum urmează un nou meci, la tribunal. Nu s-a terminat, nimic nu s-a terminat”, anunţa Fabbrini potrivit sport.ro, în urmă cu două zile.
- Diego Fabbrini are 31 de ani
- Italianul a jucat două sezoane la Dinamo
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Marius Șumudică, discurs halucinant înaintea meciului cu Farul: „N-avem nicio șansă! Suntem storși”
- „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby
- CFR Cluj – Farul LIVE TEXT (20:30). Marius Șumudică vrea a treia victorie consecutivă în Liga 1. Echipele probabile
- CFR Cluj a refuzat prima ofertă pentru Lorenzo Biliboc! Cât solicită Neluțu Varga în schimbul puștiului din Gruia
- Gabi Balint nu s-a ferit de cuvinte! I-a transmis să plece de la FCSB: „Psihic e terminat”

































