“Finalul carierei mele nu este aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Am avut accidentări şi am avut dubii că mai pot continua, dar acum sunt fit şi îmi doresc să mai joc doi, trei, patru ani. În ultimii doi ani şi jumătate, de când l-am cunoscut pe Toni, mă încurajează să joc cât mai mult, e un plus pentru viaţa mea profesională. E emotiv în tribună. Preferă să stea mai departe de lojă. A mai stat în lojă şi am pierdut şi e superstiţios.
Visez la copii, la o familie mare şi fericită pentru următorii 30 de ani. Îmi doresc să mai joc tenis în următorii ani şi să fiu sănătoasă. Se schimbă treaba cu fără tenis. Îmi doresc să rămân în tenis. Am început să gust tenisul fără presiune şi fără stres. După ce mă voi lăsa de tenis, îmi doresc să ai copii. M-am schimbat, sunt mai relaxată cu oamenii. Vorbesc mai mult, sunt mai veselă, sunt doritoare de noi ieşiri, de prieteni noi”, a spus Halep.
Cariera Simonei Halep, în cifre
- Titluri WTA de simplu: 22 – Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;
- Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
- Titluri la dublu: 1, Shenzhen – 2018, în echipă cu Irina Begu;
- Finală (dublu): 1, Montreal – în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;
- Meciuri câştigate – meciuri pierdute: 531-224;
- Premii totale: 37,842,748 milioane de dolari;
- Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).
- Simona Halep a câştigat 22 de trofee în carieră
- Simona a împlinit, luni, 30 de ani
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Jaqueline Cristian – Victoria Mboko se joacă ACUM. Duel pentru finala de la Strasbourg
- Avem adversarele româncelor la Roland Garros! Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian
- “Un meci nebun” Prima reacţie a lui Jaqueline Cristian după ce a reuşit o performanţă unică în carieră!
- Jaqueline Cristian, calificare senzațională în semifinale la Strasbourg! Românca, victorie după un meci de aproape 3 ore
- Rafa Nadal a dat verdictul după ce Carlos Alcaraz s-a retras și de la Wimbledon: “Și eu m-am accidentat așa”
































