“Eu vin la serviciu! Ce, am furat ceva? Acest proiect este făcut pe munca mea și a colegilor mei! Cine e domnul Mărginean? Aici decide primarul! Este incredibil ce se întâmplă! Să-ți bați joc de un om care a muncit aici două luni de zile cu băieții ăștia, unde am fost și doctor și maseur și bucătar și să vii acum și să mă dai afară!
Ilie Stan nu a fost lăsat să intre pe stadion
Unde suntem? E un proiect pe 3 ani de zile! Este inadmisibil așa ceva, suntem în România, o țară civilizată! Cum este posibil să fii demis prin e-mail? Unde suntem? Să-ți bați joc în asemenea hal”, a declarat Ilie Stan, conform Monitorul Express.
Decizia lui Ioan Mărginean de a-l da afară pe antrenorul de 53 de ani a venit după ce ardelenii sunt abia pe locul 15, în Liga 2, cu două victorii, trei egaluri şi patru înfrângeri. “I-am reziliat contractul lui Ilie Stan. E nevoie de un șoc la echipă. Vine o perioadă foarte grea”, a spus Mărginean într-o conferinţă de presă.
Demiterea lui Ilie Stan vine la puţin timp după ce fostul jucător al Stelei solicita sprijin din partea conducerii. El a avut soarta lui Marius Şumudică.
„La echipa pe care o avem trebuie răbdare și susținere. Pe jucători trebuie să îi motivăm și zic eu că la jocul cu Astra vom reuşi, pentru că atitudine avem. Dar nu este de ajuns atitudinea, trebuie să vină şi puţină șmecherie fotbalistică la fiecare dintre ei. Aici mă refer la o pasă, la o execuţie, mai multe, și zic eu că putem lua cele trei puncte. Degeaba ai atitudine, trebuie să ai şi puțină cultură fotbalistică, în sensul că trebuie să iei decizia cea mai rapidă şi mai eficientă.”, spunea Stan, pentru sursa citată.
- Ilie Stan a fost demis de la Braşov
- Bodyguarzii nu l-au lăsat să conducă antrenamentul de marţi
- Sezonul din NBA se vede exclusiv în AntenaPLAY, începând cu 26 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Gluma virală făcută de Adrian Petre cu ocazia sărbătorii de Halloween
- 10 minute de haos la finalul partidei Botoșani-Farul! S-a dictat penalty, apoi a fost anulat la VAR!
- Florin Gardoș, mesaj dur după ce soţia lui Laurențiu Popescu a plâns în tribună, la meciul cu Sănătatea: “Poate ar fi bine…”
- Cu ce echipă a semnat Patrick Petre: “Bine ai venit!”
- Finala Stelei de Cupa Campionilor, ștearsă complet pe aplicația UEFA. Haos total și pe site
































