Foto

„Am stat 3 luni nespălată!”. Cum a ajuns să arate acum Liliana Petrişor după o perioadă cruntă din viaţa ei

Antena Sport Publicat: 5 noiembrie 2021, 11:31

Comentarii
„Am stat 3 luni nespălată!”. Cum a ajuns să arate acum Liliana Petrişor după o perioadă cruntă din viaţa ei

Liliana Petrişor a trăit o poveste tristă de viaţă - Libertatea

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

După tentativa de suicid, au urmat luni de chin, în care a ajuns să trăiască în Gara de Nord, acolo unde nu s-a spălat 3 luni, a fost mușcată de șobolani și a fost infectată cu HIV.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După momentele trăite, Liliana a fost salvată de un coleg și, cu ajutorul unei organizații, s-a repus pe picioare. Acum, ea şi-a revenit şi duce o viaţă normală, dar nu reuşeşte să mai participe la concursuri de biliard.

Povestea campioanei Liliana Petrișor, ajunsă om al străzii

”Când căram marfă la un club, am văzut biliardul și am rămas acolo și cu timpul am văzut că am priză la mână și într-un an devenisem foarte bună. În 1998 am luat locul unu la carambola. După această competiție, am început cu biliardul, am luat multe cupe timp de zece ani. A fost o perioadă a vieții mele de extaz. Am 40 și ceva de medalii, în 2012 am fost Campioană Balcanică și după s-a întrerupt firul.

M-am urcat pe casă, când am auzit că se închide clubul de biliard, și m-am aruncat, eram cu gândul la suicid, nu înțelegeam de ce nu am murit. Deciziile în viață vin odată cu consecințele. Am două regrete în viață: că mi-am abandonat școala pentru muncă și ziua când s-a închis clubul. La spital am conștientizat ce am făcut, am zis că m-am nenorocit pe viață. O decizie proastă, din suflet o regret”, a spus Liliana, la Acces Direct.

”După aia m-am chinuit foarte mult, am rămas cu un handicap la picior. După două luni a murit tata, eu nu mi-am cunoscut nepoții niciodată. De la moartea lui tata, eu nu mai vorbesc cu fratele mai mare, a zis că eu pentru el sunt moartă, mă învinuiește pe mine de decesul tatălui, că el băuse ceva când era cu mine acasă.

Reclamă
Reclamă

La casa de la părinți nu puteam să mă întorc, era părăsită, m-am îmbolnăvit și m-am dus la Gara de Nord, doi ani mi-a fost casă. Mi s-au întâmplat toate nenorocirile, am fost bătută, abuzată, râdea lumea de mine, am stat trei luni nespălată, m-am infectat cu HIV, m-au mușcat șobolanii. M-am tuns, arătam ca un bărbat și mă chema Luci, a funcționat ca să nu se mai ia lumea de mine”, a spus Liliana.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:43

Italienii detonează bomba! Daniel Bîrligea, pe lista unei echipe din Serie A

12:24

Cristi Chivu l-a „reinventat” la Inter, dar Gazzetta dello Sport îi anunţă plecarea. Când se face mutarea

10:59

Lovitură de teatru! Anunțul făcut de Steaua despre viitorul lui Daniel Oprița

10:31

Decizia luată de patron după ce fostul jucător de la FCSB a ajuns golgheterul Ligii 1

10:02

Joao Paulo ar putea pleca de la FCSB pentru o sumă importantă!

9:55

România – Belgia LIVE VIDEO (14:30, AntenaPLAY). Tricolorele caută prima victorie la Campionatul European

1 Gigi Becali i-a decis soarta lui Baciu, după ce fanii i-au cerut demisia antrenorului: „Eu îi respect pe suporteri” 2 Zeljko Kopic a acceptat oferta și revine pe bancă! O să antreneze un fost star din Liga 1 3 Jucătorul OUT din primul 11 de la FCSB după eşecul cu CFR Cluj! Gigi Becali: „Vai ce dribling a făcut” 4 OUT de la derby! Anunțul momentului: jucătorul nu va fi pe teren în Dinamo – FCSB 5 FCSB mai face un singur transfer, după înfrângerea cu CFR Cluj! Anunţul lui Gigi Becali: „O să fie altă echipă de acum” 6 Ape tulburi la FCSB. Mihai Stoica a răbufnit la Gigi Becali: „Nu există om în istoria fotbalului…”
Citește și