“Nu am venit aici pentru bani. Am venit ca să ajut acest club. Dacă vă uitaţi la cariera mea de 20 de ani, nu am jucat niciodată la retrogradare. Nu aş vrea ca rezultatele şi ce s-a trăit aici să mi se impute mine. De aceea dau explicaţii. Dacă obţin rezultate proaste după ianuarie, după transferurile pe care le voi face, atunci veniţi în faţa mea şi spuneţi-mi totul. Însă în acest moment încerc să fac tot ce pot cu ce am la dispoziţie. Iertaţi-mă, dar am 5-6 jucători foarte buni. Ceilalţi nu au un nivel suficient pentru Super Lig.
Trebuie să se înţeleagă asta. Suporterii şi cei care ne privesc trebuie să înţeleagă asta. Eu sunt un om care vorbeşte direct. Nu este nevoie să explic, cred că toată lumea a înţeles. Nu am ingrediente, dar vreau să fac mâncare. Cum o să o fac?. Aştept ca nebunii perioada de transferuri din ianuarie. Am vorbit cu preşedintele, vom transfera 5-6 jucători şi apoi Yeni Malatyaspor va juca în partea de sus a clasamentului”, a spus Şumudică.
Marius Şumudică se teme de arbitraj înaintea duelului cu Galatasaray
Marius Şumudică a precizat că la meciul cu Galatasaray, de la sfârşitul acestei săptămâni, îşi doreşte ca arbitrul să nu influenţeze rezultatul.
“Galatasaray este o echipă mare şi puternică. Să vină aici, să ne învingă pe teren, iar noi să o felicităm. Dacă învingem noi cu fotbalul nostru, ei să ne felicite pe noi. Îmi doresc pentru ambele părţi un meci în care arbitrul sau unii suporteri să nu ajute. Să vorbească doar fotbalul”, a mai spus Şumudică.
Yeni Malatyaspor va juca, duminică seară, pe teren propriu, în compania echipei lui Olimpiu Moruţan şi Alexandri Cicâldău, Galatasaray, în etapa a XIV-a a campionatului Turciei. Echipa lui Şumudică ocupă locul 17 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce Galatasaray este pe 8, cu 21 de puncte. Pe prima poziţie se afă Trabzonspor, care are 33 de puncte.
- Marius Şumudică, show total la conferinţa de presă
- Românul cere de urgenţă transferuri
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Manuel Neuer a făcut anunțul! Ce a spus după ce a devenit cel mai decorat fotbalist german
- Louis Munteanu, gol după trei luni în Major League Soccer! Execuție de finețe a atacantului de la DC United
- Ianis Hagi, probleme la Alanyaspor! Ce se întâmplă cu starul român, înainte de meciul cu Beșiktaș
- Meci mare făcut de Răzvan Marin în AEK Atena – Iraklis Salonic 4-0
- Încă o vedetă lângă Denis Drăguș! Fotbalistul care a jucat pentru Real Madrid și Liverpool, acord cu Trabzonspor
































