Ganea s-a recăsătorit imediat după ce divorţul a devenit oficial, în 2020, cu o femeie cu 11 ani mai tânără decât el, au scris cei de la cancan.ro. În prezent, din punct de vedere profesional, după despărţirea de Dunărea Călăraşi, Ionel Ganea este liber de contract.
Un alt mare scandal în care a fost implicat Ionel Ganea a fost cel în care i-a acuzat pe Anamaria Prodan şi Dan Alexa că au o relaţie extraconjugală. Mai precis, Ganea a lăsat să se înţeleagă că Dan Alexa este amantul Anamariei Prodan, zvonuri ce au fost din ce în ce mai dese în următorii ani.
Ionel Ganea a lansat aceste zvonuri în 2017, când Dan Alexa era antrenor la Concordia Chiajna.
„La Chiajna, impresarul anului e pe mână cu preşedintele de-acolo. Şi-a adus antrenorul care o să aibă mutaţie pe Snagov sau unde e ea. Cu antrenorul de la Chiajna are o relaţie mai deosebită, mai intimă, înţelegeţi? De colaborare fotbalistică sau cum vreţi voi s-o numim. Se mai întâlnesc în timpul liber, se mai vizitează”, a precizat “Ganezul”, cunoscut ca un tip direct, care spune mereu ceea ce gândeşte, fără să se teamă de repercusiuni„, spunea Ionel Ganea la acel moment.
Imediat, Anamaria Prodan a negat cu vehemenţă toate acuzaţiile legate de presupusa relaţie cu Dan Alexa.
„Sunt în Antalya, semnez un contract. Nu cred că Ionel Ganea a spus aşa ceva. Eu am o părere senzaţională despre el, l-am asistat atunci când a semnat cu Voluntari şi am încercat să-l ajut cu problemele pe care le avea fiul său la Rapid. Pe Dan Alexa îl reprezint de un an şi l-am asistat la câteva contracte. El ne este un foarte bun prieten de familie şi un om incredibil. Repet, nu cred că Ganea a zis aşa ceva, dar voi vorbi cu avocatul meu în această privinţă”, a spus, Anamaria Prodan, la acel moment, pentru click.ro.
Dan Alexa, anunț despre Anamaria Prodan: „Este unul dintre cei mai buni impresari români!”
Alexa a dezvăluit care este principala calitate a Anamariei Prodan și a dezvăluit că a primit un ajutor uriaș de la soția lui Laurențiu Reghecampf.
„Ana este managerul meu, eu am semnat contract cu ea în continuare. M-a ajutat mult pe la echipele la care am fost, a încercat să îmi aducă jucătorii pe care i-am vrut, a fost lângă mine. Dar eu toate deciziile cum vreau.
A și demonstrat (n.r. că este unul dintre cei mai buni impresari), da. A făcut niște transferuri de top. Marea calitate a Anei este că apreciază un jucător de Liga 2 la fel ca și unul de top, adică e foarte implicată în viața fotbalistului. Este unul dintre cei mai buni impresari români, transferurile ei sunt, dacă nu mă înșel, cele mai scumpe„, a declarat Dan Alexa pentru antenastars.ro.
Descris de Anamaria drept un „rebel”, Alexa a vorbit în termeni laudativi despre soțul agentului de jucători. „Chirurgul” este sigur că Reghe a luat cea mai bună decizie în momentul în care a acceptat oferta de a o pregăti pe Universitatea Craiova.
„La Ana, dacă am nevoie de un jucător, dacă simt că mă poate ajuta, normal că apelez. Avem o relație de respect. Mă bucur că Reghe s-a întors în România, cred că i-a lipsit foarte mult țara noastră„, a mai spus Alexa.
Anamaria Prodan, sprijin pentru Dan Alexa
Anamaria Prodan nu şi-a ascuns niciodată simpatia profesională pentru Dan Alexa. Chiar dacă au apărut multe zvonuri că ar avea o relație cu fostul internațional, după ce i-a dat acestuia o palmă la finalul unui meci, vedeta le-a negat în termeni duri.
„Legat de subiectul cu Alexa, presupusul amant al meu de azi, pe care-l mai aud că îndrăznește să pronunțe așa mitocănie, îl bat cu o singură mână pana nu mai știe cu buletinul în mână cum îl cheamă ! Prea v-am lăsat milogilor să vă faceți de cap”, a atacat atunci Anamaria Prodan pe reţelele de socializare.
Anamaria Prodan este în plin scandal de divorţ cu Laurenţiu Reghecampf. Tehnicianul a anunţat că se va despărţi de soţia lui la scurt timp după ce şi-au reînnoit jurămintele. Sunt căsătoriţi de 13 ani.
- Ionel Ganea a divorţat în 2020
- Scandalurile în care a fost implicat
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Regretul pe care l-a avut Mircea Diaconu: „S-a separat cu durere!” Actorul a murit la vârsta de 74 de ani
- Fosta noră a lui Victor Piţurcă, replică devastatoare după ce a fost acuzată că s-a logodit cu iubitul celei mai bune prietene: „Nu sunt sfântă!”
- Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale