În cadrul noii conduceri de la Clinceni, Augustin Călin va fi ocupa funcția de director sportiv, iar Sabin Ilie va fi team manager.
Academica Clinceni are acționari noi
„Academica Clinceni trece printr-o perioadă de transformări. Clubul nostru va avea un nou acţionariat, iar la nivel administrativ s-au alăturat staff-ului Augustin Călin, care va fi director sportiv, şi Sabin Ilie, în funcţia de team manager. În cursul zilei de mâine vom anunţa şi cine se alătură echipei noastre la nivel de staff tehnic„, se arată în comunicatul emis de clubul ilfovean.
Academica Clinceni are uriașe probleme financiare și a cerut să intre în insolvență, dar Tribunalul Ilfov i-a respins cererea. Jucătorii nu și-au mai primit banii de mai multe luni.
Clinceni e singura echipă care n-a câștigat niciun meci în acest sezon al Ligii 1. Clubul ilfovean este pe ultimul loc în campionat, cu doar patru puncte după 16 etape.
Ionuț Chirilă, „pe făraș” la Academica Clinceni
Schimbările majore de la Academica Clinceni ar putea să ducă la plecarea antrenorului Ionuț Chirilă. Acesta nu a fost primit la ultimul antrenament al ilfovenilor, scrie gsp.ro.
În locul lui Chirilă ar urma să vină Flavius Stoican, angajat momentan în funcția de director tehnic. Stoican a antrenat-o ultima dată pe FC U Craiova 1948, de unde a fost dat afară după doar o lună.
6.000 de euro este salariul lui Ionuț Chirilă la Academica Clinceni. El avea un contract valabil timp de două sezoane, dar ar putea să fie demis chiar după următorul meci din Liga 1, cu Dinamo, programat vineri, 3 decembrie.
- Academica Clinceni are acționari noi
- Primele nume noi numite în conducere
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii

































