Video

Daniel Pancu, dispus să facă orice sacrificiu pentru a antrena din nou! “Îmi doresc să nu particip la inaugurarea stadionului Giulești”. Ce plan nebun are legenda Rapidului

Iulian Focșăneanu Publicat: 21 ianuarie 2022, 23:32

Comentarii

AS.ro

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pancu și-a decorat casa cu două tablouri primite cadou. În unul este în tricoul Rapidului, iar în celălalt la costum, pictat de Costin Craioveanu, unul dintre pictorii talentați din noul val. “Pancone” așteaptă telefonul care să îl aducă din nou în iarbă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Daniel Pancu vrea să dea primul gol pe noul stadion al Rapidului

Mi-e dor rău de tot de teren. Eu îmi doresc să nu particip la inaugurarea Giuleștiului, asta ar însemna să fiu ocupat, adică să antrenez“, a declarat Daniel Pancu pentru AntenaSport.

Totuși, Daniel Pancu ar vrea să dea primul gol pe noua arenă din Giulești. Peste 15 ani are Pancu la Rapid ca jucător sau antrenor.

Poate le vine vreo idee să se joace și vreun joc înainte, de Old Boys, pentru că mi-aș dori enorm să mai marchez un gol și pe noul Giulești“, a spus Pancu.

Cristi Săpunaru s-a plâns că noul Stadion Rapid este mic și neîncăpător pentru fanii alb-vișiniilor.

Reclamă
Reclamă

Suporterii trebuie să se mulțumească cu acest stadion. Măcar să-l umple meci de meci. Atmosfera va fi la fel ca în sală, pentru că era incendiară și decibelii se duceau la cer“, a precizat fostul atacant al Rapidului.

Un titlu (1999), trei Cupe ale României (1998, 2002, 2006) și două Supercupe ale României (1999 și 2002) a câștigat Pancu în tricoul Rapidului.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Unde se va opri Sorana Cîrstea la Roma?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:34

LIVE TEXTU Cluj – Universitatea Craiova 0-0. Egalitate perfectă după 120 de minute! Se execută lovituri de la 11 metri

22:05

L-a cooptat în echipă pe Iker Casillas! Cine este afaceristul care vrea să ia Real Madrid de la Florentino Perez

21:53

Robert Lewandowski a spus ”DA”! Atacantul Barcelonei va primi un salariu anual de 90 de milioane de euro

21:34

Organizatorii au anunțat când se va disputa meciul Sorana Cîrstea – Coco Gauff. Românca, la un pas de finală la Roma

20:48

VideoJurnal Antena Sport| Un munte de bani pentru Edi

20:45

VideoJurnal Antena Sport | Șah-mat la BNR

1 Hermannstadt i-a găsit înlocuitor lui Dorinel Munteanu. Cine este favorit să preia gruparea sibiană 2 Nou antrenor în Liga 1. Mutarea va fi oficializată la final de sezon 3 Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă 4 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 5 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 6 În Liga 1, ca la El Clasico! LPF a luat o decizie mare înainte de meciul decisiv: U Craiova – U Cluj
Citește și