Potrivit jurnaliştilor de la Movistar, şeicul lui PSG a coborât la vestiare imediat după fluierul final. A lovit tot ce a găsit în cale şi le-a adresat cuvinte dure „centralului” Danny Makkelie şi asistenţilor săi. Situaţia putea escalada dacă nu interveneau chiar bodyguarzii miliardarului.
Nasser Al-Khelaifi, scandal monstru după Real Madrid – PSG 3-1
Al-Khelaifi nu s-a oprit şi i s-a pus pata pe un angajat al lui Real Madrid, care a filmat incidentele. „Te omor!”, i-a strigat patronul lui PSG, care s-a îndreptat nervos spre el. A fost oprit de forţele de ordine, potrivit marca.com. Ulterior, Leonardo a cerut să fie şterse imaginile. UEFA va investiga totuşi situaţia creată.
Conducătorii lui PSG au incriminat faza prin care Real Madrid a restabilit egalitatea pe Bernabeu. Au considerat că Gianluigi Donnarumma a fost faultat în momentul în care a pierdut mingea şi i-a permis lui Benzema să facă 1-1. Şi antrenorul liderului din Ligue 1 a răbufnit la conferinţa de presă.
„Nu e vorba de o greșeală, pentru că este un fault clar. Am văzut faza de 30-40 de ori, din toate unghiurile. Micile detalii contează, iar VAR nu a văzut un fault decisiv. Este un factor determinant, care a influențat starea echipelor și a stadionului„, a răbufnit şi Mauricio Pochettino.
Gianluigi Donnarumma, ca Andrei Vlad
Ginaluigi Donnarumma a comis o greşeală imensă în meciul cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu. Puţin ieşit din cadrul porţii, goalkeeper-ul lui PSG a primit o pasă în careu, iar Karim Benzema a venit în sprint pentru a-l presa.
Donnarumma s-a precipitat după preluare şi a pasat defectuos, iar mingea a fost interceptată de Vinicius Jr. Brazilianul l-a servit în fața porții pe Benzema, care a îndeplinit o simplă formalitate.
Gafa lui Donnarumma amintește de cea comisă de Andrei Vlad la meciul dintre FC Argeș și FCSB, scor 1-0, din penultima etapă a sezonului regulat din Liga 1.
- Real Madrid – PSG 3-1, în optimile Champions League
- Nasser Al-Khelaifi a făcut scandal pe Santiago Bernabeu
- WTT Champions Yokohoama 2026 se vede în AntenaPLAY (4-9 august)
- AC Milan - Inter, e pe 5 august, de la ora 14:05, în AntenaPLAY
- Mallorca – PSG 3-0. Tinerii pregătiţi de Luis Enrique, puşi la respect în Spania
- Mohamed Salah, primit ca un adevărat faraon de fanii lui Trabzonspor: „Nu am mai avut parte de aşa ceva până acum”
- Tragedie în Thailanda! Un fotbalist a murit pe teren după ce a fost lovit de fulger în timpul meciului
- Figo îi cere demisia lui Gianni Infantino! Atac dur al legendei Portugaliei: „Cel mai josnic, cel mai laş”
- Chelsea – Juventus 0-1. Eurogolul lui Zhegrova a decis confruntarea transmisă în AntenaPLAY

































