Austriacul din Budapesta care a jucat pentru România. Ne-a marcat prima ”dublă” din istorie

Cătălin Oprișan Publicat: 15 martie 2022, 15:10

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Isidor Gansl s-a născut în 1896, în Budapesta, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar. Rădăcini evreiești și austriece. De mic i-a plăcut fotbalul, un sport care se extindea atunci prin Europa, după ce ”explodase” în Anglia. Avea doar 16 ani când fonda, alături de fratele spu, Max, ”Sportclub Unitas”. În iunie 1914 se transfera la Wiener AF. Evolua atacant, dar nu părea prea ”copt”, așa că stătea mai mult pe bancă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Atunci când Primul Război Mondial pornea la drum, ”Isi” sau ”Iszo”, cum era alintat de către prieteni, s-a înrolat în armata austriacă. A rămas, apoi, la Ferencvaros. A prins o linie de atac cu Neufeld și cu Pataki, terminând prima ediție de campionat de după marea conflagrație pe locul secund. Când au ajuns, în vara anului 1919, la Viena, pentru ”Turneul Parter”, mai mulți jucători au profitat pentru a se legitima la cluburile austriece. Gansl a trecut la Hakoah Viena. Aici aveau să sosească și fratele său, Jeno, dar și fostul coleg de la Ferencvaros, Neufeld. În sezonul următor, vienezii marcat 107 goluri, dintre care 52 erau opera lui ”Iso”!!!

După trei ani acolo, a ajuns în România ”Dodoloață, la Maccabi Cernăuți (n.a. – pe stadionul acestei echipe România disputase, în 1922, primul meci ca gazdă, o partidă terminată la egalitate, contra Poloniei). În 1923, trupa s-a clasat pe locul secund în Campionatul Regional, nu s-a calificat pentru turenul final al României Reîntregite, dar a atras atenția… selecționerului Costică Rădulescu. Culmea, nu a fost chemat pentru Ungaria ori Austria, dar a jucat în… naționala României!

S-a îmbolnăvit în Tunisia. S-a stins la doar 42 de ani!

În octombrie 1923 am mers la Istanbul. Federația turcă apăruse pe 23 aprilie, contra României era primul meci al otomanilor. Costică Rădulescu a făcut selecția din fotbaliști care proveneau din rândul minorităților: germani, evrei, maghiari, polonezi, iar vedeta trupei era Dumitru Vețianu, care evolua la Venus. Aceasta din cauza unui scandal imens. Mario Gebauer, membru al Biroului Executiv al Comitetului Central al FSSR, a rerfuzat să convoace jucători din Ardeal ori din Banat, care puneau condiția de a primi bani: ”Dacă nu suntem îndemnizați, nu plecăm!” Astfel, Isidor Gansl a prins prima și singura sa partidă ca ”tricolor”. Avea să marcheze de două ori, întâia noastră ”dublă”, întâlnirea încheindu-se la egalitate, 2-2.

Această știre, o clipă am luat-o drept glumă. În primul rând, cu banii cui se vor acoperi cheltuielile? Mi s-a spus că turcii plătesc totul: drum, casă, masă și chiar chef-urile, vorba turcului. Exact, dar, din nefericire, numai în parte
Dinu Cesianu, membru în Biroul Central al FSSR

Și-a închieta cariera la Hakoah Graz. În 1926, la 30 de ani, s-a vorbit despre o posbiliă revenire la Viena, mai ales că echipa își pierduse toată linia de atac. Însă cu ceva vreme suferise o fractură gravă, iar recuperarea nu decursese așa cum trebuie. S-a retras și a devenit antrenor. Cinci ani de zile a lucrat la US Tunisienne. Acolo a contactat o boală gravă, transformată, apoi, în paralizie. S-a stins la Viena, la spital, în 1938, la numai 42 de ani…

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:52 25 mai

Vasile Mogoş, în lacrimi după ultimul meci la Universitatea Craiova: “Am făcut o promisiune”

23:41 25 mai

James Rodriguez, la a treia Cupă Mondială din carieră! Columbia a anunţat lotul pentru turneul final

23:40 25 mai

VIDEOSUA – Ungaria 7-3. Americanii încă speră la sferturile Campionatului Mondial. Italia a retrogradat, Slovenia se menţine

23:34 25 mai

Costel Gâlcă, tăios la adresa conducerii după ultimul meci la Rapid: „Deciziile cred că erau altele dacă le luam numai eu”

23:20 25 mai

Răsturnare de situație! Ștefan Baiaram e gata să rămână la Universitatea Craiova: „Pentru grupa de Champions League”

23:03 25 mai

Gestul făcut de galeria Rapidului, la ultimul meci al lui Costel Gâlcă! Ce s-a întâmplat în Giuleşti

1 Răzvan Lucescu își negociază plecarea de la PAOK. Cu ce club din Turcia a bătut palma 2 Patronul din Liga 1 și-a dat antrenorul afară și i-a plătit 800.000 de euro! 3 Andrei Nicolescu a anunțat două transferuri la Dinamo 4 Pierdere mare pentru FCSB: e OUT cu Dinamo! Gigi Becali: “Echipa se știe în mare” 5 CCA a ales arbitrul barajului Conference League, Dinamo – FCSB 6 EXCLUSIVDan Șucu l-a dorit pe Dani Coman la Rapid! Cu ce antrenor urma să vină în Giulești
Citește și