Denis Ispas, fotbalistul care a făcut penalty-ul care a decis meciul Rapid – Universitatea Cluj 1-0, a avut o reacție fabuloasă după meciul din Giulești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Denis Ispas a recunoscut că a făcut henț în propriul careu, însă nu poate trece peste faza petrecută în etapa precedentă, când U Cluj nu a primit penalty în meciul cu Voluntari, la un henț clar al lui Ricardinho.

Denis Ispas, reacție fabuloasă după Rapid – Universitatea Cluj 1-0

Ispas e supărat și pentru că arbitrii își alocă prea mult timp pentru a lua o decizie când folosesc sistemul VAR.

„El o vede, eu întorc capul, încerc să mă feresc. Dacă mă întrebați pe mine, este penalty, mă lovește mingea. Dar nu înțeleg ideea asta, într-un meci este penalty, un meci nu este penalty. De când e VAR stăm mai mult pe teren până se decid ei. Important e că noi meciul trecut am avut penalty, poate obțineam și noi prima victorie cu penalty.

Azi au avut argumente să dea penalty, dar nu înțeleg schimbărilea astea de la un meci la altul. Ușor, ușor nu o să mai fie încredere, situațiile nu sunt roz, la niciun club din România nu sunt roz. Eu sunt unul dintre oamenii care a pus umărul la întoarcerea Universității Cluj în Liga 1. Noi iertăm pe toată lumea și pe noi nu ne iartă nimeni. Nu știu cum va fi terenul cu Craiova, dacă ploua la meciul cu Sepsi, răsărea și orezul”, a spus Denis Ispas, conform digisport.ro.

Rapid, victorie la limită cu U Cluj

Rapid s-a chinuit teribil cu Universitatea Cluj, care încă este fără victorie în Liga 1. Giuleștenii au avut nevoie de 79 de minute pentru a deschide scorul. Au făcut-o abia din penalty, prin Marko Dugandzic.

În urma victoriei din Giulești, Rapid a urcat din nou pe primul loc în Liga 1, cu 18 puncte, la trei lungimi în fața Farului, care joacă mâine cu FCSB.

Rapid rămâne cu punctaj maxim pe teren propriu în acest sezon. Singurele înfrângeri au venit în deplasările de la Ploiești, 0-1, și de la CFR Cluj, tot 0-1.

Următorul meci al celor de la Rapid este împotriva Voluntariului, în deplasare. Universitatea Cluj va primi vizita lui FC U Craiova 1948.

Echipele de start

Rapid (4-3-3): H. Moldovan – Dussaut, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Morais – Pănoiu, Crepulja, Ciobanu – Mățan, Dugandzic, Al. Ioniță
Rezerve: Drăghia – Onea, Dr. Grigore, Ignat, Kait, Albu, Sefer, Papeau, Costache
Absenți: Vojtus, Belu (accidentați), Fl. Ștefan (incert)
ANTRENOR: Adrian Mutu
U Cluj (4-3-3): Gorcea – Romeo, Pițian, D. Ispas, Briceag – Bic, Pires (cpt.), F. Filip – Chipciu, Ad. Bălan, Ely Fernandes
Rezerve: Păun – Baravykas, Fl. Ilie, Pîrvulescu, Remacle, Purece, Haită, Boiciuc, G. Simion
ANTRENOR: Eugen Neagoe