Adrian Șut, mijlocașul defensiv al celor de la FCSB, s-a declarat fascinat de Mihai Pintilii, actualul antrenor de la formația roș-albastră.
Adrian Șut (23 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2019, liber de contract, de la Academica Clinceni.
Un jucător de la FCSB este fascinat de Mihai Pintilii
Tânărul fotbalist a avut numai cuvinte de laudă pentru Mihai Pintilii. Acesta susține că actualul antrenor de la FCSB îl ajută foarte mult cu sfaturile sale.
„Pintii ne dă sfaturi la toți. Când discută cu mine, îmi spune foarte mult ce trebuie să fac, ce făcea el. Pintii mă ajută foarte mult! Ceea ce îmi cere el, a făcut el în timpul în care juca.
A fost un lider din teren și cred că asta mi-ar trebui foarte mult și îmi plăcea agresivitatea pe care o avea”, a declarat Adrian Șut.
Omul care l-a „inventat” pe Adrian Șut, laude pentru „perla” FCSB-ului
Ilie Poenaru (46 de ani), omul care l-a „inventat” pe Adrian Șut, il apreciază foarte mult pe actualul jucător de la FCSB și susține că ar putea face pasul către o echipă din străinătate, cât de curând.
„Pot spune (n.r. că e «invenția» lui). A fost adus de la Pandurii, juca inter în sistemul 4-3-3. L-am făcut număr 6, număr 8 și, ușor-ușor, am lucrat cu el și ajunsese și număr 10. Am avut răbdare foarte multă, dar și el a muncit. Un copil bun, muncitor, a crescut.
Mai are câte ceva de pus la punct, am mai vorbit cu el, mai îmi dă câte un mesaj, mai vorbim. Cred că într-un viitor destul de apropiat ar putea să facă pasul în străinătate. Lucrează la factorul mental, a început să aibă încredere în el. Șut e foarte disciplinat tactic, e foarte bun pe mingea a doua”, a declarat Ilie Poenaru, pentru digisport.ro.
- Un jucător de la FCSB este fascinat de Mihai Pintilii
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „De ce ai ajuns așa?” Universitatea Craiova s-a calificat, dar a fost făcută praf de Basarab Panduru: „Ne-am chinuit”
- „Nu faci circul ăsta”. Pe cine a dat vina Florin Prunea, după scandalul făcut de Ștefan Baiaram
- Transferul la FCSB se face azi. Ce jucător vine la Bucureşti să semneze
- Anderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş
- Când semnează Arnold Garita cu FCSB. Motivul pentru care transferul întârzie să se oficializeze
































