Gol senzațional de la mijlocul terenului în România – Ungaria la fotbal feminin! „Tricolorele” au învins naționala țării vecine, scor 2-1, și au reușit un gol de poveste!
Jucătoarele noastre au fost conduse cu 0-1, însă au reușit să revină spectaculos și au câștigat meciul amical disputat în Cipru. Echipa condusă de Cristi Dulca va mai juca două meciuri de pregătire, în compania Croației și a Finlandei.
Gol senzațional de la mijlocul terenului în România – Ungaria la fotbal feminin! „Tricolorele” au profitat de o gafă uriașă
Olivia Oprea a fost cea care a restabilit egalitatea într-un mod uluitor. Fotbalista noastră a șutat de la mijlocul terenului, mingea a căzut în fața portarului Pongracz, apoi a depășit-o pe sportiva maghiară, care nu a mai putut face nimic.
Ștefania Vătafu le-a adus pe „tricolore” în avantaj în minutul 50, iar adversarele nu au mai reușit să egaleze. Astfel, elevele lui Cristi Dulca au bifat o victorie de moral în cantonamentul din Cipru.
Cum arată lotul României la fotbal feminin pentru cantonamentul din Cipru
- PORTARI: Szidonia Salamon (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Lavinia Boandă (F.C. Lumezzane / Italia), Camelia Ceasar (AS Roma / Italia);
- FUNDAȘI: Olivia Oprea (Alhama CF / Spania), Anita Kis (Haladás-Viktoria FC / Ungaria), Claudia Bistrian (ASD Apulia Trani / Italia), Teodora Meluță (Politehnica Timișoara), Brigitta Goder (Haladás-Viktoria FC / Ungaria), Erika Gered (Diosgyori VTK / Ungaria), Alexandra Tunoaia (Chievo Verona Women / Italia);
- MIJLOCAȘI: Mihaela Ciolacu (AS FC Universitatea Cluj), Ioana Bortan (AS FC Universitatea Cluj), Ana Vlădulescu (Haladás-Viktoria FC / Ungaria), Beata Ambrus (FC Kolos Kovalivka / Ucraina), Ioana Bălăceanu (AS FC Universitatea Cluj), Andrea Herczeg (ETO Gyor / Ungaria), Mădălina Tătar (Racing Power FC / Portugalia), Ștefania Vătafu (RSC Anderlecht / Belgia);
- ATACANȚI: Bianca Ienovan (Politehnica Timișoara), Laura Rus (ASD Apulia Trani / Italia), Cristina Carp (BSC Young Boys / Elveția), Carmen Marcu (AS FC Universitatea Cluj), Mara Bâtea (AS FC Universitatea Cluj).
- Gol senzațional de la mijlocul terenului în România – Ungaria la fotbal feminin
- „Tricolorele” au profitat de o gafă uriașă
- Spania - Argentina, finala Campionatului Mondial 2026 e duminică, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Se pregăteşte o nouă schimbare la Cupa Mondială? Anunţul lui Arsene Wenger: „FIFA va analiza situaţia”
- Gigi Becali transferă la FCSB un fotbalist de la Cupa Mondială 2026. A fost egalul lui Cristiano Ronaldo
- Motivul incredibil pentru care Thomas Tuchel a devenit ţinta ironiilor după nebunia din Franţa – Anglia 4-6: „Poate a adormit”
- Spania – Argentina, duminică, ora 22:00 (pe Antena 1 și AntenaPLAY), în finala Cupei Mondiale 2026
- Anunţul făcut de Trabzonspor despre transferul lui Denis Drăguș la FCSB

































