Zlatan Ibrahimovic a făcut o declaraţie uluitoare la retragerea din fotbal despre fostul lui impresar, regretatul Mino Raiola.
Ibrahimovic a spus, în glumă, că ar fi continuat să joace dacă Mino Raiola ar mai fi fost în viaţă.
Zlatan Ibrahimovic, declaraţie uluitoare la retragerea din fotbal despre regretatul Mino Raiola
„Dacă ar mai fi fost aici, aș fi continuat să joc, pentru că ar fi vrut să obțină comisioanele. Iartă-mă, Mino, dar ăsta e adevărul”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, citat de Football Italia pe Twitter.
Mino Raiola a încetat din viaţă pe 30 aprilie 2022, la doar 54 de ani. Impresarul şi Zlatan Ibrahimovic au avut o relaţie specială. Nu au colaborat doar ca fotbalist-impresar sportiv, ci au fost şi prieteni.
Zlatan Ibrahimovic şi-a anunţat retragerea din fotbal pe San Siro, după Milan – Verona 3-1.
Starul suedez nu a putut evolua în ultimul meci al lui Milan din acest sezon. El a privit din tribune victoria rossonerilor cu Verona, din ultima etapă.
Zlatan Ibrahimovic s-a retras din fotbal, la 41 de ani. Discursul cu care i-a făcut să plângă pe jucătorii şi suporterii lui AC Milan
Discursul ţinut de „Ibra” la finalul partidei a fost unul cu adevărat emoţionant. I-a făcut să plângă atât pe jucătorii, cât şi pe suporterii lui AC Milan.
Chiar dacă s-a zvonit că Zlatan nu ia în calcul să îşi agaţe ghetele în cui şi că va semna cu Monza, după plecarea de la AC Milan, atacantul a decis să pună capăt unei cariere uriaşe. A înscris 573 de goluri în cele 988 de meciuri.