Breel Embolo s-a accidentat şi nu va evolua contra României în preliminariile EURO 2024. „Tricolorii” vor merge în Elveţia pe 19 iunie, după deplasarea din Kosovo de pe 16 iunie, care va fi exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, de la 21:45.
Breel Embolo, atacantul echipei de fotbal AS Monaco, a suferit o accidentare şi a fost înlocuit de Haris Seferovic în lotul Elveţiei pentru meciurile cu Andorra şi România, programate pe 16, respectiv 19 iunie, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, scrie ziarul Le Matin, potrivit Agerpres.
Breel Embolo s-a accidentat şi nu va evolua contra României în preliminariile EURO 2024
Breel Embolo a fost indisponibil şi pentru primele două partide ale Elveţiei din preliminarii, din luna martie, încheiate cu victorii clare, 5-0 cu Belarus şi 3-0 cu Israel.
Selecţionerul Elveţiei, Murat Yakin, l-a convocat în locul lui Embolo pe Haris Seferovic, care nu fusese chemat pentru meciurile din martie. Seferovic a încheiat bine sezonul, ajutând-o pe Celta Vigo să se menţină în La Liga, cu o pasă decisivă în victoria cu FC Barcelona din ultima etapă.
Faţă de lotul anunţat iniţial pentru întâlnirile cu Andorra şi România, Murat Yakin l-a convocat pe Uran Bislimi, mijlocaşul lui FC Lugano. Uran Bislimi, care are 23 de ani, nu a mai fost chemat până acum la naţionala Elveţiei. El a jucat anul trecut în două meciuri amicale pentru Kosovo, una din adversarele selecţionatei din Ţara Cantoanelor în preliminariile EURO 2024.
Elveţia va întâlni Andorra pe 16 iunie, în deplasare. Meciul împotriva României va avea loc pe 19 iunie, de la ora 21:45, pe Stadion Swissporarena din Lucerna.
Edi Iordănescu a anunțat lotul definitiv al României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția
Portari
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași
Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași
Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți
George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)
Kosovo – România e pe Antena 1 și în AntenaPLAY
România are două meciuri „de foc” în luna iunie. În primul joc, vineri, 16 iunie, de la 21:45, naţionala României va juca în Kosovo, urmând ca peste 3 zile, luni, 19 iunie, de la 21:45, să evolueze la Lucerna împotriva Elveţiei. Partida României cu Kosovo va fi în exclusivitate pe Antena 1, dar și în AntenaPLAY.
După primele două meciuri din Grupa I, naţionala României este pe locul 2. Are maximum de puncte şi este despărţită doar prin golaveraj de liderul Elveţia. Kosovo are 2 puncte, în timp ce Andorra şi Israel au câte un punct. Naţionala Belarusului este singura fără punct.
- Breel Embolo s-a accidentat şi nu va evolua contra României în preliminariile EURO 2024
- România va juca în Elveţia pe 19 iunie
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Ce se întâmplă cu Radu Drăguşin, înainte de meciurile naţionalei. Anunţul făcut de antrenorul Fiorentinei
- Universitatea Craiova a reacționat după ce Gică Hagi nu i-a convocat pe Popescu şi Baiaram
- Mesajul primit de unul dintre cei mai în formă jucători români, după ce nu a fost convocat de Gică Hagi: „E furios!”
- Motivul pentru care Florinel Coman nu a fost păstrat de Gică Hagi în lotul final pentru meciurile României!
- Lotul României pentru cele 4 meciuri din Liga Națiunilor! Hagi a ales: Baiaram sau Miculescu nu au avut loc


































