Închide meniul

Voluntari – Rapid 2-1. Probleme tot mai mari pentru Cristiano Bergodi! Horaţiu Moldovan a făcut două erori de proporţii

Alex Ioniță Publicat: 7 august 2023, 23:00 / Actualizat: 8 noiembrie 2023, 16:53

Comentarii
Voluntari – Rapid 2-1. Probleme tot mai mari pentru Cristiano Bergodi! Horaţiu Moldovan a făcut două erori de proporţii

Horaţiu Moldovan, gafă incredibilă comisă la cel mai rapid gol al sezonului / Profimedia Images

Voluntari – Rapid 2-1. Jucătorii lui Cristiano Bergodi au pierdut ultimul meci din etapa a 4-a a Ligii 1, care a putut fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro. Horaţiu Moldovan a făcut două erori care i-au costat pe giuleşteni, care au suferit prima înfrângere din acest sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapidiştii au avut un start catastrofal de meci. Au primit gol după numai 10 secunde. Horaţiu Moldovan a gafat incredibil la execuţia lui Doru Andrei. I-a permis mijlocaşului de 20 de ani să înscrie primul său gol în Liga 1 cu un şut de la aproximativ 25 de metri.

Răspunsul jucătorilor lui Cristiano Bergodi a venit imediat. Marko Dugandzic a restabilit egalitatea în minutul 13, cu un şut din interiorul careului. A fost al patrulea gol stagional al croatului, care a urcat pe primul loc în topul celor mai buni marcatori.

Până la pauză, FC Voluntari a trecut din nou în avantaj. Moldovan a făcut o nouă eroare. A trecut pe sub o minge, iar Braun a fost autorul unui autogol. Chiar dacă Bergodi a făcut trei schimbări imediat după pauză, ocaziile importante ale giuleştenilor au întârziat să apară. Ilfovenii puteau să se desprindă pe tabelă, dar Doru Andrei a luat bara la ţintă. FC Voluntari a câştigat cu 2-1 şi a urcat pe locul secund în Liga 1, cu 9 puncte. Rapid este pe poziţia a 8-a, cu 5 puncte.

Pentru Rapid urmează derby-ul cu Petrolul, care va fi duminică, de la ora 21:30, în format LIVE TEXT pe AS.ro. FC Voluntari deschide etapa a 5-a în deplasare cu FC U Craiova 1948.

Reclamă
Reclamă

Voluntari – Rapid 2-1

Min. 90+7: Final de meci! FC Voluntari a reuşit să câştige meciul cu Rapid!

Min. 90: Claudiu Petrila putea înscris după o lovitură liberă. La faza următoare putea înscrie din acţiune.

Min. 70: Bară Voluntari! Doru Andrei a şutat la colţul scurt, iar balonul a izbit bara! Ulterior şi Radu Boboc a avut o şansă de a marca, dar giuleştenii au scăpat cu faţa curată.

Reclamă

Min. 46: Cristiano Bergodi a făcut trei schimbări la pauză! Au ieşit Junior Morais, Jayson Papeau şi Ştefan Pănoiu. În locul lor au intrat Răzvan Onea, Funsho Bamgboye şi Cătălin Cîrjan

Min. 45: Pauză.

Min. 37: Voluntari – Rapid 2-1! Autogol Braun! Fundaşul Rapidului şi-a introdus mingea în poartă după o centrare de pe partea dreaptă.

Min. 13: Voluntari – Rapid 1-1! Dugandzic a egalat cu un şut plasat, din interiorul careului.

Min. 1: Voluntari – Rapid 1-0! Doru Andrei a marcat cel mai rapid gol al sezonului! El a înscris în secunda 1o a meciului! Horaţiu Moldovan a comis o gafă uluitoare la gol.

Cristiano Bergodi a făcut schimbări importante faţă de ultimul meci. Au apărut cinci jucători noi în echipa de start a Rapidului, faţă de meciul cu FC Botoşani din ultima etapă.

FC Voluntari: Vâlceanu – Ricardinho, Matricardi, Armaș, Aliji – Boboc, Crepulja, V. Rață – Merloi, Nemec, Doru Andrei
Rezerve: Jesus Fernandez, Paz, I. Andres, Al. Munteanu, Marcelo Lopes, Sigurjonsson, Răduț, R. Popescu, D. Florea
Antrenor: Ilie Poenaru

Rapid București: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, J. Morais – Oaidă, Kait, Pănoiu – Papeau, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Onea, I. Cristea, Albu, Emmers, Funsho, Petrila, Cîrjan, Al. Ioniță II
Antrenor: Cristiano Bergodi

Elevii lui Cristiano Bergodi vor avea o misiune dificilă la Voluntari, având în vedere forma bună prin care trece formația ilfoveană. Înaintea acestei partide, cei de la Voluntari se află pe locul al 7-lea în Liga 1, în timp ce echipa din Giulești se află pe poziția a 8-a.

Echipa din Giulești stă mai bine la capătul întâlniri directe decât formația din Voluntari. Giuleștenii s-au impus în 3 partide, în timp ce ilfovenii au câștigat un singur meci direct. De asemenea, o partidă s-a încheiat la egalitate.

Cristi Săpunaru, reacţie categorică despre situaţia Rapidului

Cristi Săpunaru a declarat că falimentul a reprezentat un bine pentru Rapid, în condiţiile în care echipa era chinuită de datorii de milioane de euro. Căpitanul giuleştenilor susţine că echipa a făcut un progres remarcabil în ultimii ani, şi a mers doar un trend ascendent.

De asemenea, Săpunaru a mai declarat că în jurul echipei din Giuleşti, fanii creează o emulaţie de nedescris, şi încurajează echipa din primul şi până în ultimul minut al meciurilor.

„Dacă e să luăm totul de la zero, mereu Rapid a mers în sus, niciodată nu s-a oprit. E normal ca suporterii să își dorească să câștigi ceva. Au fost lângă echipă atâția ani, anii grei, mulți nu mai credeau. Falimentul i-a făcut un bine Rapidului. Rapid plătește datorii pentru jucători de acum 12-13 ani. Nu știu cum, dacă Rapid intrat în faliment și a devenit altă societate.

E normal ca suporterul și omul care vine la stadion să vrea performanță. La Rapid e o emulație de nedescris. Dacă joci spectaculos pe Giulești și dai tot ce ai mai buni, am văzut la final de meciuri. Rapidistul nu o să spună nimic. Dacă pierzi nejucând și arăți penibil, nu poate să te țină în brațe”, a declarat Cristi Săpunaru, pentru fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50 4 sept.
România – Canada LIVE VIDEO (21:00, Antena 1 și AntenaPLAY). Amical de lux pentru „tricolorii” lui Lucescu
23:40 4 sept.
Spania a dat recital cu Bulgaria. Germania, eșec cu Slovacia. Rezultatele serii din preliminariile CM 2026
22:49 4 sept.
FCSB pune în vânzare pachetele de bilete pentru meciurile din Europa League! Cât costă abonamentele
22:46 4 sept.
Măsurile și recomandările Jandarmeriei înaintea meciului România – Canada. Program prelungit pentru transportul în comun
22:34 4 sept.
Dinamo a „pus ochii” pe un fundaș de la CFR Cluj! Anunțul lui Andrei Nicolescu: “Suntem interesați”
22:14 4 sept.
„Nu suntem pe dinafară”. Șeful Ferrari, avertisment pentru rivale înaintea Marelui Premiu al Italiei
1 Mircea Lucescu a numit jucătorul care are „ușa închisă” la echipa națională: “Prefer să nu-l mai chem” 2 “E ultimul preţ” Suma pe care i-a cerut-o Neluţu Varga lui Gigi Becali, pentru un nou transfer de la CFR la FCSB 3 “Mi-e ruşine” Gigi Becali, o nouă decizie în legătură cu Vlad Chiricheş după ce l-a scos din echipa FCSB-ului 4 Dinamo Kiev, reacție fermă după scandalul uriaș provocat de Vladislav Blănuță în Ucraina: „Greșeli din trecut” 5 Surpriza uriaşă pe lista trimisă de FCSB la UEFA, pentru meciurile din grupa Europa League 6 Mesajul transmis de Vladislav Blănuță, după scandalul provocat în Ucraina. Ce a postat Dinamo Kiev
Citește și