Închide meniul
EXCLUSIV AS.ro LIVE

Ana Maria Brânză are încredere în David Popovici, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris: „Să nu îşi piardă niciodată bucuria”

Alex Masgras Publicat: 27 septembrie 2023, 12:48

Reclamă
Ana Maria Brânză are încredere în David Popovici, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris: „Să nu îşi piardă niciodată bucuria

Ana Maria Brânză are încredere în David Popovici

David Popovici / Profimedia

Ana Maria Brânză are încredere în David Popovici. Campioana olimpică a fost invitata lui Dan Pavel la AS.ro LIVE şi a vorbit despre marele campion de la înot.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă David Popovici nu a avut o vară foarte bună la Campionatele Mondiale din Japonia, românul rămâne printre favoriţii la medalie la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Ana Maria Brânză are încredere în David Popovici, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

David Popovici a declarat recent că s-a bucurat de eşecul din Japonia, chiar dacă acest lucru poate părea surprinzător la prima vedere. Ana Maria Brânză ştie foarte bine ce înseamnă să urci pe prima treaptă a podiumului şi se bucură că David Popovici transmite acelaşi mesaj pe care l-a transmis şi ea ani de zile, acela de a te bucura de spor:

„Există această bucurie a eşecului, oricât de ciudat sună. I-a luat presiunea. El nu se mai bucura. Acesta a fost mesajul lui David de la început. Poţi să faci performanţă bucurându-te de activitate. Eu mă bucur că există un alt sportiv care transmite acelaşi mesaj pe care îl urlu de mult timp. Pentru mine, scrima a fost o joacă, o bucurie. Iată că putem să facem performanţă. Nu trebuie să ne transformăm în acei adulţi importanţi şi responsabili care TREBUIE să aducă medaliile acasă. Sportul înseamnă o joacă. Uităm acest lucru. Şi da, e mai bine că s-a întâmplat acum. Şi-a dat şi el seama, deşi ştia dinainte, pentru că e un tip cererbral, că este om şi poate să crească.

Îmi aduc aminte când l-am cunoscut prima dată. El părea un puşti care se bucura de ce face acolo. Când ne-am întâlnit, eu eram aproape calificată la Tokyo şi el mi-a spus pe un ton atât de matur şi atât de serios: ‘Mai am o secundă ca să ajung la Tokyo’. Dar a spus-o în felul în care îl credeai şi ştiai că o să fie la Tokyo. Şi asta s-a şi întâmplat. Trebuie doar să nu îşi piardă niciodată bucuria. Mai ale că şi Adrian Rădulescu este unul antrenor din generaţia tânără care transmite acest lucru. Inclusiv părinţii lui David. Ţin minte cum povestea el când era mic că nu îl întrebau ce a făcut la concurs, îl întrebau: ‘Te-ai bucurat?’. Să nu mai punem presiune pe tineri, pe copii, doar că ne dorim noi medalii. Să ne dorim ca ei să fie fericiţi şi bucuroşi”, a declarat Ana Maria Brânză, la AS.ro LIVE.

Reclamă

Ana Maria Brânză, despre testele anti-doping: „Te simţi tot timpul urmărit”

Ana Maria Brânză a vorbit şi despre stresul pe care sportivii îl au atunci când vine vorba despre testele anti-doping. Şi în scrimă, sportivii trebuie să actualizeze mereu locaţia pentru Agenţia Mondială Anti-Doping. De asemenea, campioana olimpică a dezvăluit că a învăţat să trăiască cu durerea, deoarece se temea de pastile:

„Ajungi la un moment dat să fii paranoia. Mie mi s-a întâmplat acest lucru, deşi am fost sportivul care a funcţionat mult timp pe bază de apă. Preferam să nu mă ating de nimic. Am învăţat să trăiesc cu durerea decât să iau vreo pastilă. După ce m-am retras, m-a luat panica efectiv că nu îmi notasem în aplicaţie de la Agenţia Mondială Anti-Doping locaţia. Tu trebuie să le dai o oră din ziua ta. De obicei alegem între 6 şi 7 dimineaţa, doar ca să fii sigur că eşti undeva. Preferi să te trezească cineva. Mie mi s-a întâmplat a doua zi de Paşte, să mă trezesc la uşă cu o doamnă din Suedia.

Rămâi cu acest lucru. Te simţi tot timpul urmărit. Îţi e teamă să mergi să mănânci undeva. La mine exista o regulă: doar antrenorul sau kinetoterapeutul aveau voie să uble cu sticlele de apă şi dacă deschideam o sticlă de apă şi nu o aveam în vizor, nu mai beam din ea. La un moment dat te gândeşti, chiar dacă în scrimă sunt puţine cazuri de dopaj. Şi asta e un consum de energie. În loc să te asculţi ce spune antrenorul că trebuie aplicat pe planşă, te gândeşti că ţi-a adus o sticlă desigilată, nu se poate aşa ceva. Te scoate din ritm, dar înveţi să trăieşti cu toate aceste frici”, a mai spus Ana Maria Brânză.

Reclamă 4 / 0/3
Recomandări
Citește și:

Cine va câştiga Balonul de Aur 2024?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
12:57 Mircea Lucescu, mesaj ferm atunci când a fost întrebat despre Rapid! Unde a fost surprins alături de Dan Şucu 12:39 Dinamo a primit o veste uriaşă înaintea meciului cu UTA! Ce a decis Comisia de Recurs 12:26 Câte bilete s-au vândut la FCSB – CFR Cluj! Arena Naţională, gata să „erupă” la meciul campionilor 12:23 FCSB, echipament special la meciul cu CFR Cluj: „Şi cea mai mare echipă din toate timpurile din România a jucat aşa” 11:42 Probleme pentru FIFA! Forul condus de Gianni Infantino, somat de sindicatul fotbaliştilor: „Este dincolo de saturaţie” 11:16 Borussia Dortmund poate câştiga mai mulţi bani dacă pierde cu Real Madrid! Situaţie incredibilă înaintea finalei Champions League 11:10 „Nu a vrut să fie antrenor la Rapid!” Variantă şoc după ce Marius Şumudică nu s-a înţeles cu Dan Şucu 10:29 Bogdan Lobonţ, făcut praf de fanii de la Rapid: „Nu e în sufletul nostru!” „Trădarea” antrenorului nu a fost nici acum iertată 10:23 Suedia – SUA LIVE VIDEO (21:20) în AntenaPLAY! Programul zilei de la Campionatul Mondial de hochei! Primele meciuri sunt la 17:20 9:52 Mutarea de urgenţă pe care Dinamo a vrut să o facă! „Câinii”, loviţi de probleme înaintea etapei decisive din play-out Vezi toate știrile
Citește și