Valentin Illeş, vicepreşedintele FR de Dans Sportiv, a decedat în Ungaria, în urma unui accident rutier cumplit, în dimineaţa zilei de 3 octombrie, informează poliţia maghiară.
Conform infotimisoara.ro, accidentul s-a produs în zona Kecsemet, pe autostrada M5, la 4:35 dimineaţa.
Valentin Illeş, vicepreşedintele FR de Dans Sportiv, decedat în Ungaria
Conform informațiilor actuale, la data de 3 octombrie 2023, la ora 4:35, pe autostrada M5, la kilometrul 91 pe direcția către Budapesta, un autoturism a intrat în coliziune cu parapetul interior al benzii din motive încă necunoscute, apoi a rupt parapetul și a intrat în coliziune cu un camion care venea din direcția opusă.
În urma impactului, camionul a rupt și el parapetul interior și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care venea din direcția opusă. În urma accidentului, o persoană a suferit răni atât de grave încât a decedat la fața locului”, a fost mesajul poţiţiei din Ungaria, conform sursei citate.
Sportivul de 49 de ani era căsătorit şi avea doi copii. Valentin a fost unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din dansul sportiv din România. El a şi fondat un club de dans sportiv de performanţă, Bolero Timişoara.
Fiică lui Valentin Illes, mesaj cutremurător
Pe Social Media, sute de mesaje emoţionante au curse în timpul zilei de 3 octombrie. Fiica sa Diandra a avut un ultim mesaj cutremurător.
„Ce ai face moarte de-ai fi şi ai avea tată şi ar muri? Sunt atât de mândră că am avut şansa să fiu copilul tău, atât cât a fost. Nu vreau să mă cert cu Dumnezeu, să-L întreb de ce nu ţi-ai văzut nepoţii, să-L întreb de ce nu mai pot să te ating, să-L întreb de ce nu o să pot să alerg spre tine când o să ies campioană mondială.
Mă împacă doar gândul că ai trăit o viaţă cum ai vrut tu, o viaţă de ţigan, pe drumuri, cu muzică, cu dans, cu oameni. O să fac tot ce îmi stă în putere să trăieşti prin bine. Cât timp mai sunt aici, nu o să te uite nimeni. O să te fac mândru. Te iubesc şi ne vedem în curând”, a scris Diandra pe Facebook.
- Valentin Illeş, vicepreşedintele FR de Dans Sportiv, decedat în Ungaria
- Illes avea 49 de ani
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- (P) Huawei Watch GT sau Watch Fit: diferențele care contează cu adevărat
- Cum a ajuns să arate românul cu salariu lunar de 33.000 de euro. „Sunt şi eu strâns cu uşa”
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă
- (P) Te antrenezi zilnic? Greșelile de la duș care îți pot afecta părul mai mult decât crezi
































