Mario Camora s-a „rupt” în Dinamo – CFR Cluj şi riscă să rateze meciurile naţionalei. Fundaşul stânga îi dă mari bătăi de cap lui Edi Iordănescu chiar înainte de Belarus – România, care va fi joi, de la ora 21:45, LIVE VIDEO pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Căpitanul ardelenilor a suferit o accidentare încă din minutul 6 al disputei de pe Arena Naţională. A avut nevoie de intervenţia medicilor şi a fost imediat schimbat. În locul lui a intrat tânărul Matei Ilie.
Mario Camora s-a „rupt” în Dinamo – CFR Cluj
Camora a continuat să primească îngrijiri pe banca de rezerve şi acuza dureri. A fost surprins de camerele TV în timp ce plângea. În condiţiile date, şansele de a fi recuperat până la partida cu Belarus sunt minime!
Edi Iordănescu riscă să rămână într-un singur fundaş stânga de meserie, Nicuşor Bancu. Sunt şanse mari ca selecţionerul să îl convoace de urgenţă pe Andrei Borza, jucătorul de 17 ani al Rapidului.
Sunt probleme şi pe postul de fundaş dreapta, acolo unde Cristi Manea este accidentat. Edi Iordănescu se va baza pe Andrei Raţiu şi l-a adus şi pe Deian Sorescu pentru acelaşi post pe care internaţionalul de 26 de ani juca la FCSB.
Lotul României pentru dubla cu Belarus şi Andorra
Printre surprizele selecţionerului Edi Iordănescu se numără convocarea lui Florin Niţă, Denis Drăguş şi Louis Munteanu.
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
Edi Iordănescu, mesaj înaintea meciurilor cu Belarus şi Andorra: „Trebuie să fim deplin conștienți și responsabili”
Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj înaintea meciurilor cu Belarus şi Andorra din preliminariile EURO 2024. Iordănescu a anunţat că a respectat aceleaşi principii în ceea ce priveşte convocările, a cerut multă responsabilitatea din partea jucătorilor săi, pentru că aceştia trebuie să muncească pentru cele 6 puncte puse în joc.
„Abordăm această acțiune cu același spirit de luptă și unitate pe care l-am consolidat. Parcurgem o perioadă extrem de condensată dintr-un program cu ritm încărcat, dar am reușit împreună să demonstrăm că nimic nu e prea greu când toți suntem concentrați total la singurul obiectiv: calificarea la EURO 2024.
În selecție, respectăm în continuare principiile care ne-au confirmat performanța. Am urmărit, am analizat și am decis cu încredere deplină în tricolorii care constituie deja un nucleu cu rezultate bune pentru România. Vă împărtășesc mesajul cu care aștept tricolorii în pregătirea partidelor cu Belarus și Andorra:
Ne-am câștigat prin dăruire și sacrificii poziția, am luptat și nu depindem de nimeni în afară de noi! Suntem pe loc de calificare și neînvinși în grupă, dar să nu uităm cât de greu s-a obținut fiecare punct, ce a însemnat fiecare secundă din această campanie!
Trebuie să fim deplin conștienți și responsabili ACUM pentru ca nu cumva să ne iluzionăm că ne așteaptă cineva cu 6 puncte în aceste zile! N-am primit nimic de-a gata, ne-am câștigat prezentul iar acum trebuie să ne câștigăm și viitorul!
Așa cum am obținut totul în această campanie, în ciuda îndoielilor de început, în fața unor adversari considerați mai valoroși, trecând peste slăbiciunile noastre și devenind mereu mai buni, așa trebuie să jucăm și acum: cu toată ființa, în fiecare secundă!
Sunt convins că românii de pretutindeni vor fi cu sufletul lângă noi la meciul cu Belarus. Iar pe teren propriu, cu Andorra, vom fi și mai puternici prin cei mai tineri suporteri din tribune. Pentru că ei sunt inima fotbalului iar noi avem responsabilitatea de a le oferi un model de performanță și de a le răsplăti dragostea cu bucurie”, a fost mesajul lui Edi Iordănescu, potrivit frf.ro.
- Mario Camora s-a „rupt” în Dinamo – CFR Cluj
- Probleme importante pentru Edi Iordănescu
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dinamoviştii laudă lovitura dată de FCSB: „Vreau să îi felicit! Au făcut un transfer extraordinar”
- Zeljko Kopic vrea mai multe goluri după Petrolul – Dinamo 0-1: „Acolo e vorba şi de inspiraţia jucătorilor”
- Astrit Selmani, acuzaţii dure pentru un jucător de la Petrolul: „Mi-a înjurat familia!” Ce a spus despre scandalul de la România – Kosovo