Închide meniul
Foto

Interdicţia pe care o va avea Oscar Pistorius după ce a primit acceptul de a ieşi din închisoare! El va fi eliberat vineri

Publicat: 3 ianuarie 2024, 18:48

Reclamă
Interdicţia pe care o va avea Oscar Pistorius după ce a primit acceptul de a ieşi din închisoare! El va fi eliberat vineri

Oscar Pistorius / Profimedia Images

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care va fi eliberat condiţionat vineri, la aproape unsprezece ani de la uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, va avea interdicţie de a discuta cu presa, a confirmat, miercuri, administraţia penitenciară din Johannesburg, citată de AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La fel ca şi alte persoane aflate în libertate condiţionată, Pistorius nu are dreptul de a acorda interviuri presei”, a subliniat administraţia într-un comunicat, potrivit news.ro. „Faptul că Pistorius este cunoscut publicului larg nu îl face diferit de alţi deţinuţi şi nu justifică un tratament special”, a explicat administraţia penitenciară.

Interdicţia pe care o va avea Oscar Pistorius după ce a primit acceptul de a ieşi din închisoare

Decizia privind eliberarea condiţionată al lui Oscar Pistorius, în vârstă de 37 de ani, a fost luată la sfârşitul lunii noiembrie. Conform legislaţiei sud-africane, o persoană condamnată poate fi eliberată condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.

Fostul atlet urmează să fie eliberat vineri dintr-o închisoare de la periferia capitalei Pretoria. Nici ora, nici detaliile logistice nu au fost dezvăluite de autorităţi, din motive de securitate.

Jurnaliştilor prezenţi în afara închisorii nu li se va da posibilitatea „să facă fotografii sau să preia imagini cu Pistorius”, a avertizat administraţia închisorii.

Reclamă
Reclamă

Septuplul campion paralimpic şi dublu amputat la picior, care a devenit o legendă sportivă la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, concurând alături de persoanele valide în proba de 400 de metri, a fost condamnat în apel în 2017 la 13 ani şi cinci luni de închisoare.

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, el a împuşcat-o de patru ori pe modelul Reeva Steenkamp, în vârstă de 29 de ani.

Oscar Pistorius intrase în istoria sportului înainte de a-şi ucide iubita

În 2012, septuplul campion paralimpic, poreclit „Blade Runner”, cu referire la protezele sale din carbon, a intrat în istoria sportului, concurând alături de atleţi fără handicap în proba de 400 de metri la Jocurile Olimpice de la Londra, o premieră pentru un dublu amputat.

Reclamă

În 2014, Oscar Pistorius a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare pentru omor prin imprudenţă, în urma unui proces care a durat mai multe luni şi care a fost transmis în direct la televiziune. Parchetul a făcut apel, cerând ca acest caz să fie reclasificat ca omor.

O nouă sentinţă de cinci ani de închisoare a fost pronunţată în 2016, o sentinţă considerată în continuare prea blândă de către procuratură. În noiembrie 2017, Curtea Supremă de Apel l-a condamnat definitiv pe Oscar Pistorius la 13 ani şi 5 luni de închisoare, punând capăt unei lungi saga judiciare într-un caz extraordinar.

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, sportivul sud-african şi-a ucis partenera, modelul Reeva Steenkamp, în vârstă de 29 de ani, trăgând cu o puşcă de vânătoare prin uşa de la baie a dormitorului său din reşedinţa sa ultra-securizată din Pretoria. Arestat la primele ore ale dimineţii, el a pledat pentru faptul că a crezut că un intrus a pătruns în locuinţa sa.

Prima cerere de eliberare condiţionată a lui Oscar Pistorius a fost respinsă în luna martie a anului trecut. În luna noiembrie 2022, comisia însărcinată cu eliberarea condiţionată a decis că fostul campion paralimpic poate părăsi închisoarea.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:46 24 nov.

Dinamoviştii laudă lovitura dată de FCSB: „Vreau să îi felicit! Au făcut un transfer extraordinar”

23:46 24 nov.

VIDEOMinnesota Timberwolves – Boston Celtics 105 – 107. Campioana din NBA a reuşit a cincea victorie la rând

23:16 24 nov.

Zeljko Kopic vrea mai multe goluri după Petrolul – Dinamo 0-1: „Acolo e vorba şi de inspiraţia jucătorilor”

22:59 24 nov.

Olympiacos, victorie în derby-ul Greciei înainte de confruntarea cu FCSB! A umilit-o pe AEK Atena

22:59 24 nov.

Astrit Selmani, acuzaţii dure pentru un jucător de la Petrolul: „Mi-a înjurat familia!” Ce a spus despre scandalul de la România – Kosovo

22:39 24 nov.

Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1! Selmani a adus trei puncte uriaşe pentru „câini”. Echipa lui Kopic a urcat pe podium

1 Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Primele rezultate 2 VIDEOCe a făcut Heung-Min Son când l-a văzut pe Radu Drăguşin la finalul meciului în care Tottenham a umilit-o pe Manchester City 3 VideoCum a reacţionat Lando Norris, după ce Max Verstappen a câştigat un nou titlu în Formula 1: „Nu a avut cel mai rapid monopost!” 4 VIDEOGeorge Russell a câştigat cursa din Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen a câştigat titlul mondial 5 Max Verstappen a câştigat titlul mondial de Formula 1, după Marele Premiu de la Las Vegas! E la un pas de recordul istoric al lui Michael Schumacher 6 FotoSoţia kosovarului Vedat Muriqi arată fabulos! Edibe este femeia care îl calmează după gesturile golăneşti de pe terenurile de fotbal
Citește și