Închide meniul

România, învinsă clar de Ungaria la debutul la Campionatul Mondial de polo de la Doha. Ungurii sunt deţinătorii trofeului

Publicat: 5 februarie 2024, 21:02

Comentarii
România, învinsă clar de Ungaria la debutul la Campionatul Mondial de polo de la Doha. Ungurii sunt deţinătorii trofeului

România, în timpul unui meci de la Campionatul European / Profimedia Images

România a fost învinsă clar de Ungaria la debutul la Campionatul Mondial de polo de la Doha. Ungaria este campioana mondială en-titre. Scorul final a fost 15-8 în favoarea Ungariei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Scorul pe reprize a fost 5-2, 5-2, 2-3, 3-1. În primul meci al grupei D, tot luni, Italia – Kazakhstan s-a încheiat 33-3, informează news.ro.

România, învinsă clar de Ungaria la debutul la Campionatul Mondial de polo de la Doha

Tricolorii antrenaţi de Bogdan Rath vor juca miercuri (ora 15.00) cu Kazakhstan, iar vineri (11.00) cu Italia.

România a revenit la Campionatul Mondial după 11 ani, la ediţia din 2013 clasându-se pe locul 13.

În celelalte grupe ale ediţiei din 2024 joacă Australia, Africa de Sud, Croaţia, Spania (A), Grecia, Brazilia, China, Franţa (B) şi Serbia, Muntenegru, Japonia, SUA (C). Rezultatele din prima zi sunt: Africa de Sud – Spania 5-21,  China – Grecia 6-24, Brazilia – Franţa 11-16, Croaţia – Australia 13-8, Japonia – Serbia 10-17 şi Muntenegru – SUA 16-15, după aruncări de departajare.

Reclamă
Reclamă

Prima clasată în fiecare grupă ajunge direct în sferturi, iar locurile 2-3 vor juca încrucişat meciuri de baraj (grupele A-B şi C-D), în 11 februarie. Meciurile din sferturi vor avea loc în 13 februarie, semifinalele două zile mai târziu, iar finalele pentru medalii în 17 februarie.

Campionatul Mondial din 2024 este foarte important prin prisma oferirii a patru locuri la Jocurile Olimpice de la Paris, la care sunt calificate deja Franţa, Ungaria, Grecia, Japonia, SUA, Africa de Sud, Spania şi Australia. Astfel, România are o şansă bună de a lupta pentru o revenire la JO după 12 ani.

Echipa României s-a calificat la CM de la Doha graţie atingerii fazei sferturilor de finală la Campionatul European de luna trecută, pe care l-a încheiat pe locul 8. Campionatul European de polo a fost LIVE în AntenaPLAY.

Reclamă

Programul României la Campionatul Mondial de polo masculin

La Campionatul Mondial de polo masculin, România a fost repartizată în Grupa D, din care mai fac parte Kazakhstan, Italia şi Ungaria.

  • România – Ungaria 8-12 – 5 februarie, 19:30
  • România – Kazakhstan – 7 februarie, 15:00
  • România – Italia – 9 februarie, 11:00

Alţi 8 sportivi reprezintă România la Campionatele Mondiale de nataţie

Pe lângă naţionala de polo, alţi 8 sportivi reprezintă România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Doha ce se vor desfăşura în perioada 2-18 februarie. Marele absent este David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber.

Liderii delegaţiei noastre sunt Constantin Popovici, campion mondial en titre la sărituri de la mare înălţime, şi Cătălin Preda, vicecampionul mondial, care au arătat deja că sunt în mare formă, la Auckland, unde în weekend a avut loc ultima etapă a circuitului mondial Red Bull Cliff Diving.

La platformă 10 m vom fi reprezentaţi la feminin de Nicoleta Angelica Muscalu (CSŞ Triumf). O clasare în primii 18 le-ar aduce calificarea celor doi la JO de la Paris. La Mondialele de la Fukuoka, Constantin Popovici a fost al 18-lea la platformă, iar Muscalu a 25-a.

În probele de înot, prevăzute între 11 şi 18 februarie, vor concura Vlad Stancu (înscris la 400 m, 800 m şi 1.500 m liber), Robert Badea (200 şi 400 m mixt), Patrick Dinu (100 m liber), Denis Popescu (100 şi 200 m spate) şi Andrei Anghel (50 m spate).

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04 2 feb.
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Jucătorul dorit de Chivu va juca la Atletico
23:30
LIVE VIDEOTondela – Benfica 0-0, în Liga Portugal. Jose Mourinho caută un nou succes în campionat
23:29
Florin Tănase, declarația serii după FCSB – Csikszereda 1-0: „Incredibil, e decapotabil”
23:03
„Ei m-au ajutat cel mai mult”. Matei Popa, după debutul la FCSB: „Donnarumma? Nu-mi place deloc”
22:56
Darius Olaru a făcut praf arbitrajul, după FCSB – Csikszereda 1-0: „Mi se pare incredibil. Am simulat din nou”
22:48
Gigi Becali a „distrus” un titular de la FCSB, după victoria cu Csikszereda: „Să-l sun, crezi că te distrezi pe teren?”
1 Românul celebru cu salariu la stat de 36.800 de euro pe lună! “Ce vă mai place să le numărați banii altora” 2 FCSB transferă un atacant brazilian. Vine să se bată cu Bîrligea pentru postul de titular! 3 Un club uriaş din Europa îl transferă pe Benzema. Francezul va avea un salariu de 20 de milioane de euro! 4 Gata, se face transferul la FCSB. Gigi Becali a bătut palma cu clubul, jucătorul semnează luni! 5 Ultimul transfer al lui Mihai Rotaru vrea campionatul cu Universitatea Craiova: “Am revenit cu drag” 6 Ilie Bolojan, decizie în cazul impozitului de 36.000 de euro pe care fundaţia lui Mihai Neşu trebuie să-l plătească
Citește și