Prima reacţie a Yuliei Putintseva, dupămomentul scandalos pe care l-a provocat la US Open a venit. Ocupanta locului 32 mondial a umilit un copil de mingi, în timpul meciului cu Jasmine Paolini.
Jasmine Paolini s-a impus cu 6-3, 6-4, dar la Flushing Meadows am avut parte de un moment în care arena a huiduit-o pe kazahă. Jocul slab a făcut-o să îşi verse nervii pe un copil de mingi, pe care l-a ignorat total când aceasta îi trimitea mingile, înainte de serviciu.
Prima reacţie a Yuliei Putintseva, dupămomentul scandalos pe care l-a provocat la US Open
„Vreau să îmi cer scuze fetei pentru, pentru felul în care m-am comportat când îmi arunca mingile. Sincer vorbind, nu era vorba despre ea. Eram foarte supărată pe mine pentru că nu câştigasem un game în care avusesem o minge de break.
M-am descărcat de emoţii şi am rămas pe gânduri, nici măcar nu mă concentram la ce se întâmpla şi la cine îmi arunca mingile. Toţi copiii de mingi au făcut o treabă extraordinară, aşa cum o fac la US Open”, a scris Putintseva pe Instagram.
Yulia Putintseva a fost eliminată în turul 3 al turneului de Grans Slam de la US Open de Jasmine Paolini, care s-a impus cu 6-3, 6-4, după o oră şi 36 de minute.
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic a ales jucătorul cu care se „identifică complet”
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati Open, de la 0-1 la seturi cu Kalinskaia. Câți bani primește după victorie
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea


































