Meciul Unirea Slobozia – Rapid, scor 1-2, din etapa a 10-a, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Rareş Pop a reuşit o dublă pentru giuleşteni, în minutele 24 şi 60, şi l-a ajutat pe Marius Şumudică să obţină al doilea succes pe banca Rapidului.
Pe arena din Clinceni, Rapid a început foarte bine şi după ce Hromada a trimis peste poartă din careu, în primul minut, Hasani a lovit bara în minutul 2. Tot Hasani a fost aproape de gol în minutul 16, pentru ca opt minute mai târziu, Rareş Pop şă deschidă scorul din pasa lui Christensen. Pospelov a egalat în minutul 31, din careu, dar giuleştenii au trecut din nou în avantaj în minutul 60, când Rareş Pop a şutat sub transversală, din careu. Gazdele au încercat poarta lui Siegrist, dar scorul a rămas neschimbat şi Rapid s-a impus cu 2-1, reuşind a doua victorie a sezonului.
Cu această victorie, alb-vişiniii au reuşit să urce până pe poziţia a 8-a în clasament. Are 12 puncte, cu 3 mai puţin decât Petrolul şi CFR Cluj, echipe aflate pe locuri de play-off. Iată cum arată clasamentul actualizat.
Unirea Slobozia – Rapid 1-2
Min. 90+5: Final de meci!
Min. 90: S-au arătat cinci minute de prelungire.
Min. 89: Ocazie pentru Micovschi. Şutul său din afara careului a trecut puţin peste transversală.
Min. 87: Fază controversată în careul Rapidului! Siegrist a respins mingea cu greu şi l-a bruscat şi pe Ilie. Arbitrul a primit indicaţii din cabina VAR că nu trebuie acordat penalty.
Min. 60: Unirea Slobozia – Rapid 1-2. „Dublă” pentru Rareş Pop! A primit o pasă perfectă în marginea careului şi a finalizat cu „sete”. Mingea a lovit transversala şi s-a oprit în plasă!
Min. 50: Şansă de gol pentru Rapid. Christensen a deviat mingea spre poartă după un corner, dar un fundaş al gazdelor a respins.
Min. 46: S-a reluat meciul. Şumudică l-a trimis pe teren pe Kait în locul lui Hromada.
Min. 45: Pauză!
Min. 31: Unirea Slobozia – Rapid 1-1. Giuleştenii au fost egalaţi imediat, după un corner. Pospelov a fost scăpat din marcaj şi a trimis mingea în poartă.
Min. 24: Unirea Slobozia – Rapid 0-1. Rareş Pop a înscris după o pasă spectaculoasă de la Christensen! Mijlocaşul de 19 ani a marcat al doilea său gol stagional.
Min. 16: Hasani a mai semnat o ratare uriaşă, după o lovitură liberă executată de Petrila. Mingea a trecut razant pe lângă poarta gazdelor.
Min. 2: O nouă şansă de gol a giuleştenilor! Lovitura de cap a lui Hasani a fost aproape să-l învingă pe Rusu. Mingea a lovit transversala!
Min. 1: Ocazie uriaşă ratată de Hromada, în secunda 16! Mijlocaşul slovac a trimis peste transversală din poziţie excelentă.
Min. 1: A început meciul!
Unirea Slobozia (4-2-3-1): Rusu – Medina, Antoche, Pospelov, Șerbănică – Coadă, Perianu – Camara, Afalna, Yusov – Gele
Rezerve: Krell, Georgescu, Ibrian, A. Dinu, C. Toma, Lemnaru, S. Pacionel, Dorobanțu, Vlăsceanu, Purece, Aganovic, F. Ilie
Antrenor: Adrian Mihalcea
Absenți: Bărbuț, A. Lopez (accidentați)
Rapid București (4-2-3-1): Siegrist – Manea, Săpunaru, Pașcanu, Borza – Hromada, Christensen – Petrila, Hasani, Pop – Burmaz
Rezerve: Aioani, Onea, Ignat, Blazek, Braun, Vulturar, Mendes, Kait, Grameni, Micovschi, Emmers, Jambor
Antrenor: Marius Șumudică
Absenți: P. Iacob, Gojkovic (accidentați), Boupendza, N’Jie
Unirea Slobozia – Rapid LIVE TEXT
Chiar dacă a debutat cu o victorie la Rapid, câştigând meciul de la Iaşi, Marius Şumudică a mai înregistrat o remiză la Craiova şi o înfrângere cu U Cluj, pe teren propriu.
De partea cealaltă, Unirea Slobozia a pierdut meciul de pe Arcul de Triumf cu Dinamo, venind după două victorii, cu Sepsi şi Gloria Buzău.
După 9 etape, Unirea Slobozia este peste Rapid în clasament. Echipa lui Adrian Mihalcea ocupă locul 10, cu 11 puncte, în timp ce giuleştenii sunt pe 13 în clasamentul primei ligi, cu 9 puncte.
Echipe probabile Unirea Slobozia – Rapid
Unirea Slobozia: Rusu – Medina, Antoche, Pospelov, Șerbănică – Coadă, Perianu – Camara, Purece, Aganovic – Afalna
Rezerve: Krell, C. Toma, Dorobanțu, I. Dinu, Lazăr, Pacionel, Lemnaru, Vlăsceanu, Ilie, Yusov, Gele
Antrenor: Adrian Mihalcea
Rapid: Siegrist – Braun, Săpunaru, Pașcanu, Borza – Kait, Hromada, Grameni – R. Pop, Burmaz, Petrila
Rezerve: Aioani, Onea, Ignat, Manea, Christensen, Hasani, Emmers, Jambor
Antrenor: Marius Șumudică
Ilie Dumitrescu, mesaj direct pentru Marius Şumudică
Înaintea partidei cu Unirea Slobozia, Marius Şumudică a transmis că la Rapid nu există un grup atât de unit pe cât îşi doreşte. Astfel, „Şumi” a transmis că plănuieşte să iasă la masă cu o parte a jucătorilor giuleşteni.
„Stând de vorbă cu jucătorii, n-am simțit nicio secundă că există mai multe grupuri în cadrul echipei. Sunt jucători care trebuie absorbiți de familia Rapidului. Mă gândeam chiar săptămâna viitoare să ies la masă cu un grup de jucători pe care îi consider cu ADN de Giulești și care ar putea fi denumiți lideri, iar ceilalți să fie atrași de acest nucleu. Această echipă nu are rezultate fiindcă nu avem un nucleu”, a declarat Marius Şumudică.
După ce a auzit planul lui Marius Şumudică, Ilie Dumitrescu a reacţionat. Fostul internaţional consideră că „Şumi” ar trebui să vorbească cu toţi jucătorii, şi nu doar cu liderul vestiarului. „Mister” a amintit de faptul că antrenorul giuleştenilor a reuşit să creeze un grup unit şi pe vremea când antrena Astra, formaţie cu care a câştigat titlul.
„Eu cred că prin acești lideri vrea să transmită un mesaj în grup. Ăsta e mesajul, ‘vorbesc cu cei mai importanți să fie mai implicați în vestiar și să-i atragă și pe ceilalți în acest grup’.
Șumi are capacitate și poate să gestioneze foarte bine vestiarul. Nu numai cu liderii, trebuie să facă o masă cu tot lotul. El făcea asta la Astra”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.
- Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu
- „Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”
- Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”