Carlos Alcaraz a avut un discurs emoționant, după ce Rafael Nadal și-a anunțat retragerea. Tenismenul spaniol i-a adus un omagiu, joi, compatriotului şi idolului său, care şi-a anunţat retragerea în noiembrie după finala Cupei Davis, scrie AFP.
„De la puştiul care te-a urmărit la televizor şi a visat să devină jucător de tenis până la cel care a avut imensul privilegiu de a juca alături de tine la Roland Garros şi de a reprezenta Spania la Jocurile Olimpice!”, a scris, pe reţeaua X, Alcaraz (21 ani), în prezent pe locul 2 ATP, împreună cu două fotografii alături de Nadal, una de când era copil, alta în timpul JO de la Paris 2024.
Carlos Alcaraz, discurs emoționant după ce Rafael Nadal și-a anunțat retragerea
„Îţi mulţumesc foarte mult că ai fost un exemplu la toate nivelurile, moştenirea ta este de neegalat. Mi-a făcut plăcere să te văd cum joci, o să-mi fie foarte dor de tine după ce vei agăţa racheta în cui, odată cu încheierea Cupei Davis”, a completat Alcaraz, notează agerpres.ro.
Cei doi, care au evoluat la turneul olimpic de la Paris la dublu, ar putea fi din nou parteneri în faza finală a Cupei Davis, la Malaga (19-24 noiembrie).
Legendarul jucător spaniol Rafael Nadal şi-a anunţat, joi, retragerea din tenisul profesionist, după ce în ultimii ani nu s-a mai ridicat la nivelul său obişnuit din cauza accidentărilor.
Nadal, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, a precizat că ultima competiţie din carieră va fi turneul final al Cupei Davis, care va avea loc la Malaga între 19 şi 24 noiembrie.
”Sunt aici pentru a vă spune că părăsesc tenisul profesionist”, a afirmat Nadal (38 ani) într-un clip video postat pe platforma X, adăugând că este ”entuziast” la ideea că va disputa turneul final al Cupei Davis în ţara sa.
”Au fost câţiva ani dificili, în special ultimii doi”, a mărturisit Nadal, care a câştigat de 14 ori turneul de la Roland Garros, un record.
Rafael Nadal, 22 de titluri de Grand Slam şi aproape 135 de milioane de dolari din tenis
Rafael Nadal a cucerit 22 de titluri de Grand Slam, ocupând locul 2 în acest clasament, după sârbul Novak Djokovic, care are 24. Marele campion spaniol a adunat aproape 135 de milioane de dolari numai din premii, fiind pe locul 2 şi în acest clasament, tot după Novak Djokovic, care a adunat aproape 185 de milioane de dolari din premii.
14 din cele 22 de titluri de Grand Slam cucerite de Nadal au fost obţinute la Roland Garros. Nadal a fost declarat, incontestabil, „Regele zgurii”. Ultimele două titluri de Grand Slam le-a cucerit în 2022, la Australian Open şi, ulterior, la Roland Garros.
La Australian Open, Nadal l-a învins în finală pe Daniil Medvedev, de la 2-0 la seturi pentru rus. Novak Djokovic nu a putut participa la acel turneu de Grand Slam pentru că nu se vaccinase contra Covid 19.
În finala de la Roland Garros 2022, Nadal l-a învins fără drept de apel pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-3, 6-3, 6-0. A fost ultimul mare triumf pentru campionul spaniol.
Nadal a câştigat primul turneu de Grand Slam la 19 ani, desigur, la Roland Garros. El are în palmares şi medalia de aur, atât la simplu, cât şi la dublu, la Jocurile Olimpice. A câştigat în 2008 la simplu şi în 2016, la Rio, alături de Marc Lopez, într-o finală contra românilor Horia Tecău şi Florin Mergea.
Nadal a cucerit şi de 4 ori Cupa Davis. Va încerca să o câştige şi pe a 5-a, alături de Carlos Alcaraz, la ultima competiţie din cariera lui. Nadal şi Alcaraz au jucat împreună la dublu şi la turneul olimpic din acest an, dar au fost eliminaţi în sferturi de perechea americană Austin Krajicek și Rajeev Ram. Americanii i-au învins pe Nadal şi Alcaraz cu 6-4, 6-2.
- „Nu ia decizii raționale!” Simona Halep, criticată după ce a răbufnit ca urmare a suspendării primite de Iga Swiatek
- Alertă în tenis, după cazurile de dopaj Jannik Sinner şi Iga Swiatek! Sportivii se tem să nu fie contaminați
- Simona Halep, eşec drastic la World Tennis League! Românca a câştigat un singur game în duelul cu Aryna Sabalenka