Marius Şumudică a decis cine va purta banderola de căpitan pentru giuleşteni în derby-ul FCSB-Rapid. Cristian Săpunaru va lipsi din derby-ul de duminică seară. FCSB şi Rapid se întâlnesc pe Arena Naţională, de la 21:00. Meciul din etapa a 14-a din Liga 1 va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Derby-ul împotriva campioanei României vine cu o mare surpriză în lotul giuleştenilor. Cristian Săpunaru este marele absent din tabăra alb-vişiniilor.
Cine va purta banderola de căpitan pentru giuleşteni în derby-ul FCSB-Rapid. Cristian Săpunaru, marele absent al rapidiştilor
Marius Şumudică a ales cine va purta banderola de căpitan în această seară. Se pare că în lipsa lui Cristian Săpunaru, Răzvan Onea va fi căpitan în partida contra roş-albaștrilor, potrivit informațiilor obținute de Fanatik. Decizia a venit la scurt timp după ce veteranul alb-vișiniilor nu a fost prezent la ultimul antrenament.
Răzvan Onea, noul căpitan al rapidiştilor susține că trebuie să fie foarte atenți în meciul contra campioanei României.
„Să nu mai credem că după ce o batem pe FCSB s-a terminat campionatul. În subconștient, există o relaxare când batem FCSB-ul. Sper că am învățat din sezonul trecut, pentru că nu s-a întâmplat de două ori după ce am bătut să cădem”, a declarat Onea, conform sursei citate.
Cristian Săpunaru s-a accidentat după victoria categorică în faţa lui Farul Constanţa, cu 5-0
Săpunaru a fost căpitan în meciul contra lui Farul Constanţa. Din nefericire, în minutul 43, acesta a acuzat dureri la gleznă și a fost înlocuit de Cristian Ignat cu două minute înainte de pauză. Pentru prestația sa din Giuleşti, fundașul în vârstă de 40 de ani a primit nota 6,3 din partea site-ului de specialitate Sofascore.
După victoria cu 5-0 împotriva elevilor lui Gică Hagi, Şumudică a mărturisit că nu știe 100% dacă Săpunaru se va reface pentru derby-ul cu FSCB.
„(n.r. e apt Săpunaru pentru FCSB, din ce știi la momentul ăsta?) Nu știu ce să spun, șchiopăta. 60 cu 40 să zic așa, în momentul de față. 60 nu, 40 și-ar putea să-și revină, dar este un jucător care trece peste momentele astea.