Medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, pugilista algeriană Imane Khelif a vorbit pentru M le Magazine du Monde despre cum face faţă atacurilor violente la adresa sexului său, relatează RMC Sport.
Valul de ură nu s-a potolit complet. În timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a cucerit medalia de aur, Imane Khelif s-a aflat în centrul unei controverse legate de sexul său, condusă de cercurile conservatoare.
Imane Khelif adezvăluit că a fost persecutată încă de pe vremea când era copil. Cum face faţă atacurilor
Atacată violent pe reţelele de socializare atât de persoane anonime, cât şi de celebrităţi (Donald Trump, Elon Musk etc.), pugilista algeriană în vârstă de 25 de ani a decis să depună o plângere la începutul lunii noiembrie, după publicarea unor articole care pretindeau să îi dezvăluie dosarul medical.
Controversa provine din excluderea ei de la Campionatul Mondial de Box din martie 2023. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Box, Khelif a picat un test menit să-i stabilească sexul. IBA, care nu este recunoscută de lumea olimpică, a refuzat să precizeze ce tip de test a fost efectuat, în timp ce CIO a decis că ea poate participa la turneul feminin de la Jocuri. De atunci, pugilista a trebuit să facă faţă campaniilor de ură şi dezinformării care sunt nuanţate de rasism.
„Am fost hărţuită încă de când eram copil. În copilărie, am fost criticată pentru că eram prea musculoasă sau pentru că mergeam ca un băiat. Acest gen de comentarii au fost mereu prezente în viaţa mea, într-un mod mai mult sau mai puţin violent”, a povestit ea într-un interviu acordat M le Magazine du Monde, care îi dedică ultimul său număr.
Ea povesteşte, de asemenea, cum sprijinul psihologilor i-a fost de nepreţuit în plină polemică.
„Am făcut şedinţe de relaxare mentală, folosind un aparat pentru relaxarea creierului. Psihologii mi-au reamintit că am venit aici cu un obiectiv pe care trebuie să îl ating şi că toată lumea va încerca să mă facă să mă abat de la el”, spune ea.
Campioana olimpică Imane Khelif îşi caută dreptatea la Tribunal. Pugilista acuză scurgeri de informaţii din dosarul medical
Pugilista Imane Khelif, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris şi victimă a unor atacuri cu privire la sexul său, pregăteşte o acţiune în justiţie ca urmare a publicării unor articole în care se pretinde că i s-ar fi dezvăluit dosarul medical, a anunţat miercuri CIO, potrivit AFP.
„Am înţeles că Imane Khelif a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva celor care au comentat situaţia sa în timpul Jocurilor Olimpice Paris 2024 şi că pregăteşte, de asemenea, acţiuni ca răspuns la ultimele articole de presă”, a scris CIO într-un comunicat. „CIO nu va comenta atât timp cât acţiunea în justiţie este în curs de desfăşurare şi nici articolele din presă referitoare la documente neverificate a căror origine nu poate fi confirmată.”
Media online de limbă franceză Le Correspondant a reaprins recent controversele, susţinând într-un articol publicat la sfârşitul lunii octombrie că Khelif ar avea cromozomul masculin XY. Publicaţia a afirmat că se bazează pe un raport neautentificat al spitalului Kremlin-Bicètre din regiunea pariziană şi al spitalului Mohamed Lamine Debaghine din Alger.
- Asta e nebunie curată! Un fan a plătit 2 milioane de euro pentru un bilet la VIP la meciul dintre Mike Tyson şi Jack Paul
- Lotul României pentru meciurile cu Norvegia şi Luxemburg, din precalificările europene ale Cupei Mondiale 2027
- Două vedete de la Rapid au fost date afară de la echipa de handbal! Anunțul clubului