Elias Charalambus, mesaj categoric pentru jucători după FCSB – Olympiacos 0-0: “Mă aştept la lucruri mari din partea lor”

Alex Masgras Publicat: 29 noiembrie 2024, 10:18

Comentarii
Elias Charalambus, mesaj categoric pentru jucători după FCSB – Olympiacos 0-0: Mă aştept la lucruri mari din partea lor

Elias Charalambous / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Elias Charalambous s-a declarat mulţumit de remiza obţinut de FCSB pe teren propriu cu Olympiacos, în etapa a cincea din grupa principală Europa League. Campioana României este pe locul 10, cu 10 puncte, cu şanse uriaşe de calificare în play-off-ul Europa League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul cipriot a fost mulţumit de atitudinea jucătorilor săi, mai ales că aceştia au evoluat în inferioritate numerică pe final de meci şi se aşteaptă la lucruri măreţe din partea lor.

Elias Charalambous, după FCSB – Olympiacos 0-0: “Sunt mândru de băieţii mei”

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută după remiza, 0-0, cu Olympiacos Pireu, în Europa League, că este mulţumit de punctul obţinut ţinând cont că formaţia sa a evoluat destul de mult timp în 10 jucători după eliminarea lui Daniel Bîrligea.

“Ştiam că întâlnim un adversar foarte puternic, un adversar care sezonul trecut a cucerit Conference League, iar acum se află pe primul loc în campionatul Greciei. Eu sunt mândru de băieţii mei, am început bine meciul fără să ofere prea multe şanse celor de la Olympiacos. În repriza a doua noi am fost echipa care a presat, iar la un moment dat credeam că vom reuşi să şi marcăm. Apoi am rămas în 10 după eliminarea lui Bîrligea, dar jucătorii au fost foarte concentraţi, s-au apărat fantastic şi nu au dat nicio şansă adversarilor până la final.

Au arătat o atitudine extraordinară. Ţinând cont că am jucat o perioadă de timp în 10, este un punct bun pentru noi. Obiectivul era să câştigăm meciul, însă aşa cum a decurs jocul, consider că e un punct bun. Ştiam că echipa care va înscrie un gol, aceea va şi câştiga. Nu a marcat nimeni şi s-a încheiat egal”, a afirmat antrenorul cipriot, potrivit agerpres.ro.

Reclamă
Reclamă

Elias Charalambous nu e supărat pe Daniel Bîrligea

El a menţionat că nu este supărat pe Daniel Bîrligea pentru cartonaşul roşu primit.

“Eu nu am ce să îi reproşez lui Bîrligea. Dacă se întâmpla să ia roşu pentru proteste la adresa arbitrului sau pentru un conflict cu un adversar, atunci, da, aveam o discuţie. Însă când faci presing aşa cum face el şi se întâmplă să ai ghinion la o fază atunci este ceva normal. Bîrligea este un jucător important, ne va lipsi, dar trebuie să găsim soluţii să îl înlocuim”, a explicat Charalambous.

“Nu ştiu dacă suntem mai aproape de calificarea în faza următoare după acest rezultat. Este un nou sistem competiţional, nimeni nu ştie de câte puncte este nevoie pentru a merge mai departe. Cred că după următoarea etapă vom avea o imagine mai clară asupra echipelor care pot obţine calificarea. Eu mă aştept la lucruri mari din partea jucătorilor mei, sunt însetaţi de performanţă. Îmi arată mereu că vor să realizeze lucruri măreţe, iar mie îmi place atunci când au obiective înalte”, a adăugat Elias Charalambous.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va trece Sorana Cîrstea de sferturile de finală ale unui Grand Slam?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:54

Ioan Andone, mesaj clar pentru Marian Aioani, după eroarea uriașă din Georgia – România: „De jucători din ăștia nu ai nevoie”

19:50

Adrian Rus a decis cu cine semnează! “Mirel Rădoi a avut un rol important în alegerea mea!

19:44

Răsturnare de situaţie, cu 8 zile înainte de startul Campionatului Mondial. Ce se întâmplă cu Lamine Yamal

19:22

Răzvan Lucescu, concluzie fermă după debutul lui Gică Hagi la naţională: “Lucrurile sunt clare”

19:15

VIDEOCarlo Ancelotti a plâns ca un copil înainte de startul Cupei Mondiale! Ce l-a emoționat pe selecționerul Braziliei

19:07

Iran, tot mai aproape de călătoria în SUA pentru Campionatul Mondial. Ultimul anunţ făcut

1 Ioan Ovidiu Sabău s-a înţeles cu clubul şi revine pe banca tehnică! 2 NEWS ALERTPlecat de la Dinamo şi dorit de FCSB, Kennedy Boateng a semnat 3 Se face transferul lui Lindon Emerllahu la FCSB? Fotbalistul a dat răspunsul la ofertă 4 Darius Olaru l-a sunat pe Gigi Becali după victoria FCSB-ului cu Dinamo şi a avut o dorinţă clară 5 FCSB a găsit fundaș stânga pentru viitorul sezon. Merge în cantonament. Gigi Becali: “Fotbalist de fotbalist!” 6 Probleme uriașe la CFR! 10 fotbaliști și-au depus deja memorii. Neluțu Varga vine de urgență la Cluj
Citește și