Dinamo a ratat şansa să revină pe primul loc după o pauză de 9 ani în minutul 9 al prelungirilor cu Sepsi. Haruţ a marcat din penalty golul care a dat-o jos de pe primul loc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamoviştii au visat frumos că pot reveni pe primul loc în Liga1, după o pauză de 9 ani. Totul s-a năruit în prelungirile partidei cu Sepsi.

Dramă pentru Dinamo care a ratat să revină pe locul 1 după o pauză de 9 ani

Dinamo a visat frumos că poate fi noul lider al Ligii 1. Totul s-a năruit în prelungirile meciului când Szabolcs Kovacs a dictat penalty după ce a consultat VAR-ul. Sepsi a primit penalty însă în minutul 90+9, când Sivis a faultat în careu şi arbitrul meciului a acordat lovitura de pedeapsă după verificarea VAR. Haruţ l-a învins pe Roşca cu o scăriţă în minutul 90+9 şi a egalat pe tabelă, iar Dinamo – Sepsi s-a terminat 1-1.

„A fost o fază foarte grea. Eu cred că prima dtaă a dat fault în atac. Prima dată atinge Matei mingea şi după aceea îi dă în talpă. Este 11 metri dacă ne uităm„, a spus Ilie Dumitrescu la digisport.ro. „E greu, nu ştiu ce să zic. Dacă Matei atinge primul mingea şi nu Sivis, atunci e penalty„, a spus şi Ionel Dănciulescu.

În clasament Dinamo e pe locul al doilea, cu 29 de puncte, iar Sepsi este pe 7, cu 26 de puncte.

DINAMO: Al. Roşca – Sivis, K. Boateng (Patriche 74), Homawoo, R. Opruţ – P. Olsen, Gnahore, C. Cîrjan (A. Bani 80) – Milanov, H. Abdallah (Caragea 90), Politic (Licsandru 90). ANTRENOR: Zeljko Kopic

SEPSI OSK: Niczuly – D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu (Breij 90) – Haruţ, Mino Sota, Neskovic (Siger 46), Oteliţă (El Sawy 46) – C. Matei, M. Coman (Hajdin 81), Oberlin. ANTRENOR: Valentin Suciu

Cartonaşe galbene: R. Opruţ 33, Sota Mino 90+2, Haruţ 90+3

Arbitri: Szabolcs Kovacs – Marius Marica, Marius Badea

Arbitri VAR: George Rareş Vidican – Romică Bîrdeş