VIDEO

Adriano, ceremonie emoţionantă de retragere! A început să plângă pe teren, în faţa a peste 20.000 de oameni

Publicat: 16 decembrie 2024, 14:54

Comentarii
Adriano, ceremonie emoţionantă de retragere! A început să plângă pe teren, în faţa a peste 20.000 de oameni

Adriano. emoţionat la ceremonia de retragere/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul atacant brazilian Adriano, fost star al echipei Inter Milano, a avut o ceremonie emoţionantă de retragere. Acesta şi-a luat oficial adio de la fotbal la opt ani după ultimul său meci, duminică, în cadrul unui eveniment în onoarea sa pe Maracana din Rio.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Desfăşurat în faţa a peste 20 000 de spectatori, acest meci între „legendele” lui Flamengo, clubul său de origine, şi „Prietenii Italiei” s-a încheiat cu victoria celor dintâi cu 4-3, în prezenţa mai multor foşti jucători ai Seleçao, printre care Romario.

Adriano, ceremonie emoţionantă de retragere

În vârstă de 42 de ani, Adriano Leite Ribeiro, supranumit „l’Imperatore” („Împăratul”) în perioada sa de glorie de la începutul anilor 2000, a marcat pentru ambele echipe, alături de fiul său Adrianinho.

Meciul a fost întrerupt pentru scurt timp de un mesaj al regretatului său tată, generat de inteligenţa artificială, iar Adriano a fost salutat călduros de fiecare dintre jucătorii prezenţi.

Reclamă
Reclamă

Zico i-a înmânat o plachetă comemorativă din argint pe care scria cuvântul „Imperador”.

Omagiul vine la mai bine de opt ani după ce fostul atacant de la Inter şi AS Roma nu a mai jucat fotbal profesionist, după ce a decis să se întoarcă definitiv în Brazilia, din motive familiale, pe când avea 30 de ani. După ce a câştigat Copa America cu Brazilia în 2004 şi Cupa Confederaţiilor în anul următor, la vârsta de doar 22 de ani, Adriano (48 de selecţii) a dispărut treptat din atenţia publicului.

Reclamă

Întors să locuiască în favela copilăriei sale din Rio, el a vorbit despre problemele sale de alcoolism luna trecută pentru site-ul specializat The Players’ Tribune. „Ştiţi cum e să fii o speranţă? Eu ştiu. Şi ştiu cum e să fii o speranţă dezamăgită. Cel mai mare dezastru din fotbal: eu. Îmi place cuvântul dezastru… Nu iau droguri, aşa cum se lasă să se înţeleagă. Nu sunt un infractor, dar, desigur, aş fi putut fi… Beau în fiecare zi”, a spus el.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Unde se va opri Sorana Cîrstea la Roma?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:17

Cât de gravă este accidentarea lui Nsimba. Nu a jucat cu U Cluj

20:01

LIVE TEXTU Cluj – Universitatea Craiova 0-0. Se joacă cu trofeul pe masă! Gol anulat al lui Macalou

20:00

Chemat de Gigi Becali la FCSB, Mihai Pintilii a dat imediat răspunsul: „Am discuții”

19:36

Bayern Munchen „sparge” banca! 75 de milioane de lire sterline pentru starul din Premier League

19:35

Michael Carrick, la un pas să devină managerul permanent al lui Manchester United! De ce depinde totul

19:01

VIDEODuelul galeriilor înainte de U Cluj – Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a însoţit fanii la Sibiu

1 Hermannstadt i-a găsit înlocuitor lui Dorinel Munteanu. Cine este favorit să preia gruparea sibiană 2 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 3 Opriți jocul, PSG devine imposibil de oprit! Luis Enrique pregătește transferul cu care face echipa perfectă 4 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 5 Nou antrenor în Liga 1. Mutarea va fi oficializată la final de sezon 6 În Liga 1, ca la El Clasico! LPF a luat o decizie mare înainte de meciul decisiv: U Craiova – U Cluj
Citește și