Închide meniul

“Am pornit discuţiile” Anunţul lui Zeljko Kopic despre transferuri, după ce l-a lăudat pe Juri Cisotti!

Bogdan Stănescu Publicat: 21 decembrie 2024, 14:15

Comentarii
Am pornit discuţiile Anunţul lui Zeljko Kopic despre transferuri, după ce l-a lăudat pe Juri Cisotti!

Zeljko Kopic, în timpul unui meci - Profimedia Images

Antrenorul croat Zeljko Kopic a dezvăluit la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu Rapid că Dinamo a pornit discuţiile pentru a face câteva transferuri în acest mercato.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ultima vreme s-a vorbit despre posibilul transfer al lui Cisotti la Dinamo, în condiţiile în care mijlocaşul îşi încheie contractul cu Oţelul la finalul sezonului. Mijlocaşul a impresionat la echipa lui Dorinel Munteanu, iar Rapid şi FCSB s-au interesat şi ele de italianul de 31 de ani.

Zeljko Kopic a anunţat că Dinamo a demarat discuţiile pentru a face mai multe transferuri în iarnă

Am pornit câteva discuții, să vedem anumite condiții, potențiale opțiuni. Noi ne întoarcem devreme din vacanță, pe 3 ianuarie. Cred că vom lucra bine și vom face câteva transferuri”, a declarat Zeljko Kopic la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Rapid.

Recent, Kopic l-a lăudat pe Juri Cisotti. „(n.r: despre Dorinel Munteanu) Are unul dintre cei mai buni fotbaliști din campionat, Cisotti. Fără Cisotti, ar avea probleme în ofensivă. Le-a oferit mult. Cisotti are profilul care poate să distrugă liniile adversarilor cu mișcările sale. Face mereu lucruri logice. Știi ce va face, dar e greu să te aperi”, spunea Kopic despre Cisotti pentru orangesport.ro.

Juri Cisotti este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 750.000 de euro. Contractul italianului cu Oţelul expiră în vară, aşa că Cisotti poate semna ca jucător liber de contract cu orice echipă încă din acest mercato.

Reclamă
Reclamă

În acest sezon, Juri Cisotti a jucat în 16 meciuri pentru Oţelul. A reuşit două goluri şi două assist-uri. Oţelul l-a transferat în vara lui 2021, ca jucător liber de contract, pe Cisotti de la formaţia malteză Sliema Wanderers.

“Aşteptările sunt din ce în ce mai mari”

Zeljko Kopic a spus la conferinţa de presă cât de importantă ar fi o victorie în derby-ul cu Rapid. 3 puncte cu giuleştenii ar duce Dinamo pe primul loc în Liga 1.

Suntem gata pentru derby. Am toți jucătorii la dispoziție, în afară de Adnan. Mergem cu maximă ambiție să prestăm un fotbal bun, să avem motive să fim fericiți pentru tot ce am realizat în acest sezon.

Reclamă

Ne aflăm într-o poziție bună, iar cu o victorie putem urca pe primul loc. Rapid are calitate, mai ales în atac, trebuie să fim atenți acolo. Nu ne gândim la vacanță, ci doar la meci.

Ar însemna enorm să terminăm pe primul loc, poate fi unul dintre obiective. Trebuie să muncim din greu, practic tot ce am făcut în această perioadă ne-a adus în această poziție. Vom da totul pentru victorie, să fiți siguri.

Așteptările sunt din ce în ce mai mari, chiar din partea suporterilor, atunci când evoluezi într-un derby e normal să-ți dorești să câștigi”, a spus Zeljko Kopic.

Derby-ul Dinamo – Rapid se dispută duminică, de la ora 20:00, pe Arena Naţională. Meciul va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro. Înaintea acestui meci, „câinii” au 7 puncte în campionat peste giuleşteni.

Dinamo ocupă locul 2 în Liga 1, în timp ce Rapid este pe locul 7. În tur, scorul a fost 1-1. Meciul a fost decis de două lovituri de la 11 metri. Claudiu Petrila a deschis scorul din penalty, în minutul 53, iar Astrit Selmani a egalat, transformând, la rândul lui, o lovitură de la 11 metri în minutul 79.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ar fi bine pentru Radu Drăguşin să plece de la Tottenham?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55 21 ian.
Ce notă a luat Dennis Man la meciul Newcastle – PSV
23:53 21 ian.
Slavia Praga – Barcelona 2-4. Dennis Man, prestație slabă în Newcastle – PSV 3-0. Toate rezultatele din Champions League
23:16 21 ian.
Qarabag a obţinut o calificare istorică în play-off-ul Ligii Campionilor
22:48 21 ian.
Cristiano Ronaldo a marcat din nou pentru Al-Nassr! Portughezul, cu un pas mai aproape de golul 1000
22:09 21 ian.
Turcii au comentat arbitrajul lui Istvan Kovacs din Galatasaray – Atletico Madrid: „O prestație extraordinară”
21:53 21 ian.
Daniel Graovac a jucat pentru Dinamo Zagreb, acum vrea să-i bată: “Avem o finală de jucat”
1 Olimpiu Moruțan putea ajunge la FCSB! Cine s-a opus transferului și ce i-a transmis lui Gigi Becali 2 Gabriela Ruse, victorie uriaşă şi cea mai mare performanţă a carierei la Australian Open 3 Românul, transfer important la Fenerbahce! Mutare de 6 milioane de euro 4 Lovitura dată de Oţelul, în lupta pentru play-off. Gălăţenii, acord cu jucătorul cu două titluri în Liga 1 5 Radu Drăguşin, la pachet cu un alt jucător. AS Roma a făcut oferta pentru Tottenham 6 Rapid l-a cedat! Mutarea a fost anunţată oficial: “Să ai un sezon cât mai bun”
Citește și