Închide meniul

Câte bilete s-au vândut la Dinamo – Rapid! Arena Naţională, luată cu asalt la derby

Viviana Moraru Publicat: 21 decembrie 2024, 16:54

Comentarii
Câte bilete s-au vândut la Dinamo – Rapid! Arena Naţională, luată cu asalt la derby

Fanii lui Dinamo, în timpul unui derby cu Rapid/ Hepta

Dinamo şi Rapid se vor întâlni în ultima etapă din 2024, derby-ul urmând să se dispute pe Arena Naţională. Cu o zi înainte de meci, s-a aflat câte bilete s-au vândut deja.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo poate încheia 2024 pe primul loc, dacă o va învinge pe rivala Rapid. Partida se va disputa duminică, de la ora 20:00.

Câte bilete s-au vândut la Dinamo – Rapid

Până sâmbătă la prânz, au fost vândute 23.000 de bilete la derby-ul dintre Dinamo şi Rapid, notează digisport.ro. Fanii “câinilor” au achiziţionat aproximativ 20.000 de bilete, iar alte 3000 au fost cumpărate de giuleşteni, din cele 7000 care le-au fost puse la dispoziţie.

Dinamo şi Rapid au semnat pactul de reciprocitate, cu două zile înainte de derby. Astfel, giuleştenii vor primi o peluză întreagă la derby, urmând să le acorde rivalilor acelaşi lucru, într-un eventual duel din play-off sau play-out, din acest sezon.

Se anunţă o atmosferă de vis la duelul de pe Arena Naţionlă, fiind de aşteptat ca fanii să mai achiziţioneze bilete până la ora de start a partidei.

Reclamă
Reclamă

Casele de bilete de la Arena Naţionlă vor fi deschide şi mâine, atât pe Bulevardul Pierre de Coubertin, cât şi pe strada Maior Coravu. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere la achiziţia de bilete, în sectoarele special dedicate lor, notează Dinamo, pe paginile oficiale.

Cu câteva zile înaintea derby-ului, oficialii lui Dinamo au decis să deschidă şi câteva sectoare din inelul al treilea, de la peluză, respectiv Tribuna a 2-a.

În partida tur, din Giuleşti, Dinamo şi Rapid au remizat, scor 1-1. Claudiu Petrila a deschis scorul pentru trupa antrenată la momentul respectiv de Neil Lennon, iar Astrit Selmani a egalat din penalty pentru “câini”. În urma acelui meci, Lennon a fost demis, fiind înlocuit ulterior de Marius Şumudică.

Reclamă

Zeljko Kopic, despre interesul Rapidului pentru Eddy Gnahore

Întrebat despre posibilul transfer al lui Eddy Gnahore la Rapid, antrenorul „câinilor”, Zeljko Kopic, a avut un mesaj tranşant la conferinţa de presă.

(n.r: despre interesul Rapidului pentru Gnahore) Aceste zvonuri… pentru mine este jucătorul nostru, are contract până în vară, va vorbi cu oficialii noştri, cu preşedintele nostru, va lua o decizie, dar ştiu că în acest moment singurul lui focus este pe Dinamo, pe echipa noastră, pe performanţa lui şi asta e tot”, a spus Zeljko Kopic, la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Rapid.

Totodată, Kopic a dezvăluit, la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu Rapid, că Dinamo a pornit discuţiile pentru a face câteva transferuri în acest mercato.

În ultima vreme s-a vorbit despre posibilul transfer al lui Cisotti la Dinamo, în condiţiile în care mijlocaşul îşi încheie contractul cu Oţelul la finalul sezonului. Mijlocaşul a impresionat la echipa lui Dorinel Munteanu, iar Rapid şi FCSB s-au interesat şi ele de italianul de 31 de ani.

Am pornit câteva discuții, să vedem anumite condiții, potențiale opțiuni. Noi ne întoarcem devreme din vacanță, pe 3 ianuarie. Cred că vom lucra bine și vom face câteva transferuri”, a declarat Zeljko Kopic la conferinţa de presă de dinainte de meciul cu Rapid.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:34 3 sept.
Kurt Zouma a devenit cel mai scump jucător din Liga 1! Cine se află în spatele starului de 10.000.000 de euro
23:33 3 sept.
Reacţia lui Neluţu Varga, după ce a realizat unul dintre cele mai tari transferuri din istoria Ligii 1
23:11 3 sept.
Kurt Zouma, anunţat oficial de CFR Cluj! “Luaţi o pauză de la Insula”! Lovitura verii în fotbalul românesc
23:02 3 sept.
Gigi Becali a auzit câți bani trebuie să ofere pentru transferul lui Louis Munteanu și a răbufnit: “Sunt nebun?”
22:55 3 sept.
Motivul pentru care Gigi Becali exclude transferul unui jucător de la CFR Cluj!
22:42 3 sept.
Motivul pentru care Adrian Rus nu a ajuns la FCSB! Gigi Becali a spus cine s-a opus transferului
1 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 2 Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul” 3 Presa din Turcia a reacționat, după ce Ianis Hagi și-a găsit echipă: „Una dintre cele mai impresionante mutări” 4 Întăriri pentru Costel Gâlcă la Rapid. Victor Angelescu a confirmat un nou transfer: “Am discutat cu Dan Şucu” 5 Veste cruntă pentru un fotbalist de la Dinamo! Zeljko Kopic l-a anunțat să-și caute echipă 6 Vladislav Blănuţă, transfer la Dinamo Kiev! Anunţul făcut la miezul nopţii
Citește și