Darius Olaru, părăsind terenul accidentat / AntenaSport
În minutul 57 al meciului amical FCSB – Hamburg 2-1, Darius Olaru s-a accidentat şi a urlat de durere.
Căpitanul FCSB-ului a fost înlocuit. Potrivit primelor informaţii, Olaru are umărul dislocat. El urmează să facă o radiografie.
Darius Olaru s-a accidentat grav în meciul FCSB – Hamburg
Olaru a părăsit terenul cu umărul imobilizat, aşa cum arătau imaginile pe care AntenaSport le-a publicat.
Accidentarea vine pentru Olaru într-un moment cum nu se poate mai prost. Presa italiană a vorbit despre un posibil transfer al lui Darius Olaru la formaţia de Serie A preluată recent de Dan Şucu, Genoa.
Darius Olaru (26 de ani) este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 7.5 milioane de euro. El este cel mai valoros jucător din Liga 1, potrivit site-ului respectiv. Olaru are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro. Astfel, orice formaţie se înţelege cu el îi poate plăti lui Becali 5 milioane de euro pentru a-l achiziţiona. Patronul FCSB-ului mărturisea că a încercat să îi mărească salariul lui Olaru, pentru a-i mări şi clauza de reziliere, dar căpitanul roş-albaştrilor nu a fost de acord.
De altfel, Olaru mărturisea la finalul anului trecut că ar dori să se transfere în străinătate.
FCSB a învins-o cu 2-1 pe Hamburg, într-un amical disputat în Antalya. Golurile roş-albaştrilor au fost înscrise de Florin Tănase şi Octavian Popescu, ambele fiind din penalty. Pentru nemţi a marcat în prima repriză Emir Sahiti. Darius Olaru a părăsit terenul accidentat în minutul 57 al partidei.
- Rapid, ofertă pentru stoperul cu 40 de apariții în Serie A! Cât oferă Dan Șucu pentru înlocuitorul lui Graovac
- El este jucătorul care l-a impresionat pe Marius Șumudică la CFR Cluj: „Imaginați-vă 10 luni să fii neplătit..”
- După CFR Cluj, un alt club din Liga l-a ofertat pe Cristi Săpunaru. Rol inedit pentru fostul rapidist: „A fost o discuţie”
- Florin Tănase, conflict cu Gigi Becali. La iarnă se transferă, şi-a găsit echipă!
- Marius Şumudică a anunţat transferul la CFR Cluj! „Azi va veni”. A dat cărţile pe faţă despre Korenica şi Cordea




























