Închide meniul

FRF a anunţat programul de pregătire al naţionalei din 2025. Elevii lui Mircea Lucescu, duel cu Moldova pentru prima oară în România

Alexandra Costea Publicat: 16 ianuarie 2025, 15:44

Comentarii
FRF a anunţat programul de pregătire al naţionalei din 2025. Elevii lui Mircea Lucescu, duel cu Moldova pentru prima oară în România

Echipa Naţională a României înaintea meciului cu Cipru de pe Arena Naţională, 18 noiembrie 2024 - Profimedia

Echipa Națională de Fotbal a României are programat un meci de pregătire cu reprezentativa Republicii Moldova pe data de 9 octombrie 2025. Meciul va fi disputat în București, urmând ca oficialii să anunțe ulterior stadionul și ora de start, notează frf.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astfel, partida din octombrie va fi prima disputată între cele două reprezentative în România care va conta în palmaresul oficial. Ultimul duel dintre România și Moldova s-a jucat în noiembrie 2022, la Chișinău, atunci când “tricolorii” s-au impus cu 5-0.

România şi Republica Moldova vor disputa un meci amical pe 9 octombrie 2025

În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, elevii lui Mircea Lucescu vor debuta pe data de 21 martie 2025, pe teren propriu, împotriva Bosniei și Herțegovinei. “Tricolorii” vor încheia preliminariile pe data de 18 noiembrie, tot pe teren propriu, de data aceasta cu reprezentativa din San Marino.

După anunțarea programului, în calendarul echipei naționale erau două datele libere. Astfel selecționata lui Mircea Lucescu este nevoită să dispute două meciuri amicale: în septembrie și în octombrie, cel cu Republica Moldova. Adversarul pentru meciul din luna septembrie încă nu a fost confirmat.

Programul echipei naționale de fotbal în 2025

21 martie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

Reclamă
Reclamă

24 martie – Preliminarii CM 2026: San Marino – ROMÂNIA

7 iunie – Preliminarii CM 2026: Austria – ROMÂNIA

10 iunie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Cipru

Reclamă

5/6 septembrie – Amical: neconfirmat încă

9 septembrie – Preliminarii CM 2026: Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie – Amical: ROMÂNIA – Moldova

12 octombrie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie – Preliminarii CM 2026: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie – Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – San Marino

Surpriza pregătită de Mircea Lucescu, pentru preliminariile World Cup 2026! Ce jucător vrea să convoace la naţională

Mircea Lucescu pregăteşte o convocare surpriză la echipa naţională, pentru preliminariile World Cup 2026. Selecţionerul a urmărit echipele din Liga 1 în cantonamentul din Antalya şi a fost impresionat de un Vladislav Blănuţă, atacantul de 23 de ani al liderului U Cluj.

România împarte grupa preliminară cu Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino. „Tricolorii” vor disputa primul meci pe 21 martie, cu Bosnia, meci care va fi în direct pe Antena 1.

Mircea Lucescu îl are în vizor pe Vladislav Blănuţă şi are în plan să-l debuteze la echipa naţională pe acesta, în preliminariile World Cup 2026, notează gsp.ro. Pe lângă atacantul de la U Cluj, selecţionerul a fost impresionat şi de Dennis Politic, căpitanul celor de la Dinamo, pe care de asemenea vrea să-l cheme la naţională în martie.

Vladislav Blănuţă este unul dintre cei trei jucători de la U Cluj care sunt în vizorul lui Mircea Lucescu. Pe lângă atacant, selecţionerul îi mai are pe lista convocărilor şi pe Iulian Cristea şi Alexandru Chipciu. Spre deosebire de Blănuţă, Cristea şi Chipciu au mai fost convocaţi de Mircea Lucescu, la acţiunile pentru Liga Naţiunilor.

Astfel, Vladislav Blănuţă ar urma să fie convocat în premieră la echipa naţională. Atacantul a evoluat la naţionalele de juniori ale Republicii Moldova, ţara sa natală, iar ulterior a făcut pasul către naţionala U21 a României.

Recent, din cantonamentul din Antalya, Vladislav Blănuţă a recunoscut că visează să fie convocat la echipa naţională, pentru primele meciuri din preliminariile World Cup 2026.

„În martie, sper, dacă o să fiu convocat. Dacă nu… Voi munci mai mult. Ar însemna foarte mult să ajung cu România la Mondiale, la Euro, ar fi un obiectiv frumos pe care să-l realizez. Depinde de mine, ce randament să dau până la vară. Doar până în vară mă gândesc, atât”, a spus Vladislav Blănuţă.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
9:26
VIDEOComentatorii kazahi au “înnebunit” după penalty-ul care a adus calificarea lui Kairat în grupa Ligii Campionilor
8:50
Ministrul Apărării a dat cărţile pe faţă legat de Steaua: “Nu poţi să faci performanţă pe bani publici”
8:41
Cum l-au numit britanicii pe Gigi Becali când au auzit ce prime vor avea jucătorii de la FCSB la returul cu Aberdeen
8:24
Sorana Cîrstea, performanţă unică în carieră! Ce a reuşit la US Open
8:00
F1 în ținutul vântului și al nisipului
1:36
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la US Open 2025! Debut perfect pentru campioana de la Cleveland
1 Câţi bani şi câte puncte a primit Jaqueline Cristian după victoria uriaşă de la US Open 2025 2 UPDATEOFICIAL | Alex Băluţă a fost prezentat de Los Angeles FC! Heung-Min Son şi Hugo Lloris, noii săi coechipieri 3 Ioan Varga a făcut lumină în cazul “Louis Munteanu”. Răsturnarea de situație anunțată de patronul de la CFR 4 Cristi Chivu a intrat în istoria lui Inter după debutul fulminant din Serie A. Recordul doborât de român 5 Jaqueline Cristian a defilat în meciul cu Danielle Collins la US Open 2025. Victorie uriaşă pentru româncă 6 Prima reacţie a lui Cristi Chivu după debutul de vis pe banca lui Inter în Serie A! Ce a spus de un nou transfer
Citește și