Închide meniul

Avertismentul lui Valentin Creţu după ce a salvat-o pe FCSB cu Hermannstadt: “Altfel nu vom fi campioni”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 17 ianuarie 2025, 22:34

Comentarii
Avertismentul lui Valentin Creţu după ce a salvat-o pe FCSB cu Hermannstadt: Altfel nu vom fi campioni

Vali Creţu, după ce FCSB a ajuns pe primul loc în Liga 1 / Profimedia

Valentin Creţu a salvat-o pe FCSB cu golul marcat în minutul 86 al partidei cu Hermannstadt. Creţu a înscris cu un şut superb la vinclu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La finalul partidei, Valentin Creţu a spus că au contat şi absenţele lui Darius Olaru şi Vlad Chiricheş. De asemenea, Vali Creţu a spus că lupta pentru titlu va fi una dură şi că toţi jucătorii trebuie să fie bine din punct de vedere fizic şi mental.

Avertismentul lui Valentin Creţu după FCSB – Hermannstad 1-1

”Am început bine. Am avut câteva ocazii. Dar, din păcate au marcat cei de la Hermannstadt și a devenit meciul din ce în ce mai greu. Au jucat cu cinci fundași și s-au apărat bine. Ne-a fost greu să marcăm. Am făcut-o târziu. Am avut câteva ocazii.

Simțeam după golul meu că puteam câștiga. Eu mă simt foarte bine. Am marcat primul gol și nu am câștigat. Sunt jumătate trist, jumătate supărat. Și cu stângul! Sunt trist că nu am câștigat. Ne-am pregătit bine în Antalya și trebuia să câștigăm astăzi.

Întotdeauna primul meci e mai greu. Jucam acasă și chiar nu ne așteptam să nu câștigăm. Dar uite că fotbalul te pedepsește dacă nu te aperi foarte bine. Dar, ne-am pierdut și căpitanul. S-a simțit lipsa lui. Și a lui Chiri.
Sperăm ca la următorul meci din Europa să fim mai bine și eu sunt încrezător că vom arăta mult mai bine. Ne așteaptă un campionat mult mai greu decât celălalt. Trebuie să fim fizic și mental bine, altfel nu vom fi campioni.
(n.r. Mergeți în Azerbaidjan cu gândul să învingeți?) Da, ăsta a fost obiectivul după primele 4-5 meciuri. Se poate și vrem în primele 8. Vedem cum va fi meciul joi. Am arătat ce putem și suntem mândri de munca pe care am depus-o până acum”, a spus Vali Crețu la digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

FCSB – Hermannstadt 1-1. Creţu a salvat-o pe campioană cu o execuţie superbă

FCSB – Hermannstadt 1-1. FCSB a început anul cu o remiză cu Hermannstadt. Campioana a ratat marile ocazii ale meciului, dar nu a reuşit să câştige. Chiar şi cu această remiză, FCSB a trecut pe primul loc în clasament.

Bucureştenii au început meciul de pe Arena Naţională cu ocazia uriaşă a lui Florin Tănase, din minutul 3. Şut la colţul scurt, iar portarul Căbuz a respins în bara transversală. După două minute Bîrligea nu a nimerit poarta din poziţie foarte bună. Oaspeţii au deschis scorul împotriva cursului jocului, în minutul 13, prin Aurelian Chiţu. Gazdele au cerut penalty în minutul 22, la un contact în careu între Mihai Toma şi Murgia, iar în minutul 45 au şi înscris, prin Florin Tănase, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la marcator.

Bîrligea a ratat în minutul 59, iar Tiberiu Căpuşă a scos de pe linia porşii în minutul 84. Golul egalizator al gazdelor a venit în minutul 86, când Creţu a şutat la vinclu, din careu. Bucureştenii au ratat o ocazie uriaşă prin Băluţă, în minutul 90+2, iar meciul s-a terminat 1-1, chiar dacă echipa lui Charalambous a dominat total jocul. Deocamdată FCSB se află pe locul 1, cu 38 de puncte, iar Hermannstadt este pe 9, cu 27 de puncte.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

E o pierdere pentru FCSB plecarea lui Adrian Şut?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:04
A numit marele regret al lui Xabi Alonso, după ce a fost demis de Real Madrid: “Niciun antrenor nu e susţinut pe deplin”
8:44
Şoc în Cupa Franţei. PSG, deţinătoarea trofeului, eliminată de rivala din oraş
8:43
CFR Cluj îl transferă şi pe Otto Hindrich. Unde pleacă portarul
8:36
Ionuţ Radu, o nouă victorie importantă cu Celta Vigo. Nota primită de portarul român: “Nu a fost pus în dificultate”
8:24
FCSB vrea să transfere un fotbalist cu experienţă în Champions League. Cu ce echipe se bate pentru el
8:16
Anunţ despre viitorul lui Florin Tănase la FCSB, după ofertele primite. Agentul a dat cărţile pe faţă
1 “Cine știe cât va mai visa Chivu”. Presa din Italia s-a pronunțat după Inter – Napoli 2-2. Nota primită de român 2 Xabi Alonso a fost dat afară de la Real Madrid! Clubul a anunţat cine este noul antrenor 3 Fostul preşedinte al lui Adrian Mutu, asasinat la înmormântarea mamei sale: “Era un om extraordinar” 4 Genoa lui Dan Şucu, victorie uriaşă în Serie A! Ce s-a întâmplat cu Stanciu, după ratarea penalty-ului cu Milan 5 Kopic, răspuns tranşant atunci când a fost întrebat de ce nu vin jucători la Dinamo! Ce a spus de fraţii Eissat 6 Reacţia lui Kylian Mbappe după demiterea lui Xabi Alonso! Superstarul francez, mesaj pentru antrenorul spaniol
Citește și