Închide meniul

Juri Cisotti a debutat la FCSB şi a tras un semnal de alarmă după remiza cu Hermannstadt: “Asta trebuie să facem!”

Publicat: 17 ianuarie 2025, 22:56

Comentarii
Juri Cisotti a debutat la FCSB şi a tras un semnal de alarmă după remiza cu Hermannstadt: Asta trebuie să facem!

Juri Cisotti, în timpul unui meci / Profimediaimages

Juri Cisotti a debutat oficial la FCSB în meciul cu Hermannstadt, scor 1-1, din etapa a 22-a a Ligii 1. Italianul venit de la Oţelul a intrat după pauză, în locul lui Malcom Edjouma.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cisotti a fost aproape să îi ofere o pasă decisivă lui Daniel Bîrligea, dar golgheterul campionatului a semnat o ratare uriaşă. Mijlocaşul care a costat 200.000 de euro putea să îşi treacă şi numele pe tabela de marcaj – a trimis peste transversală şi l-a făcut pe Gheorghe Mustaţă să îşi pună mâinile în cap.

Juri Cisotti, semnal de alarmă după FCSB – Hermannstadt 1-1

Mijlocaşul central de 31 de ani a lansat un avertisment pentru coechipierii săi la finalul meciului cu Hermannstadt.

Ştiam că Hermannstadt e o echipă bună, organizată. Azi am ratat multe ocazii, trebuie să fim mai concentraţi la ultima fază. Am primit gol după 10 minute, cred, şi după Hermannstadt s-a apărat pe două linii. Trebuie să lucrăm.

Ar fi fost mai bun debutul cu 3 puncte, dar mergem înainte. Cred că va fi bine. Uşor – uşor am înţeles, trebuie să fiu concentrat mereu, la fiecare antrenament. Am înţeles ce vrea antrenorul.

Reclamă
Reclamă

Ştiu că Arena Naţională e foarte frumoasă, suporterii au fost alături de noi. Nu sunt surprins.

Cred că avem şanse cu toate echipele, noi jucăm să câştigăm fiecare meci. După vom vedea. Golul lui Creţu a fost foarte frumos, a fost foarte important. Îi mulţumim şi îl felicităm.

Toţi jucătorii aici au calitate, pot crea ocazii. Trebuie să fim concentraţi pe ultimul şut sau ultima pasă“, a declarat Juri Cisotti, potrivit digisport.ro.

Reclamă

FCSB a remizat cu FC Hermannstadt, scor 1-1

Echipa FC Hermannstadt a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în etapa a 22-a din Superliga.

Bucureştenii au început meciul de pe Arena Naţională cu ocazia uriaşă a lui Florin Tănase, din minutul 3. Şut la colţul scurt, iar portarul Căbuz a respins în bara transversală. După două minute Bîrligea nu a nimerit poarta din poziţie foarte bună. Oaspeţii au deschis scorul împotriva cursului jocului, în minutul 13, prin Aurelian Chiţu. Gazdele au cerut penalti în minutul 22, la un contact în careu între Mihai Toma şi Murgia, iar în minutul 45 au şi înscris, prin Florin Tănase, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la marcator. Bîrligea a ratat în minutul 59, iar Tiberiu Căpuşă a scos de pe linia porşii în minutul 84. Golul egalizator al gazdelor a venit în minutul 86, când Creţu a şutat la vinclu, din careu. Bucureştenii au ratat o ocazie uriaşă prin Băluţă, în minutul 90+2, iar meciul s-a terminat 1-1, chiar dacă echipa lui Charalambous a dominat total jocul. Deocamdată FCSB se află pe locul 1, cu 38 de puncte, iar Hermannstadt este pe 9, cu 27 de puncte.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Şut – Miculescu (Al. Băluţă 46), Edjouma (Cisotti 46), M. Toma (Al. Musi 77), Fl. Tănase (M. Ştefănescu 78) – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous

FC HERMANNSTADT: Căbuz – T. Căpuşă, Ionuţ Stoica, Bejan – S. Balaure, Biceanu (S. Buş 75), Murgia (oroian 82), Kujabi, Tiago Goncalves – Ianis Stoica (R. Popescu 74), A. Chiţu. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

Cartonaşe galbene: Dawa 49, Ngezana 53, Cisotti 64 / Murgia 64

Arbitri: Andrei Moroiţă – Mihai Marius Marica, Ferencz Tunyogi

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Claudiu Marcu

Înapoi la Homepage
Reclamă

Vom elimina Turcia la barajul pentru World Cup 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:58
Filipe Coelho, concluzii după debutul cu victorie la Universitatea Craiova: „Nu a fost ușor”
22:46
Ștefan Baiaram, mesaj ferm despre Filipe Coelho, după primul meci fără Mirel Rădoi la Craiova: „Nu poate schimba tot”
22:26
FC Argeş – Universitatea Craiova 1-2. Debut cu dreptul pentru Filipe Coelho pe banca oltenilor
22:01
Lando Norris a dat cărțile pe față despre relația cu Oscar Piastri, înaintea cursei din Las Vegas
21:50
Starul lui Chelsea, accidentare stupidă în propria locuință. Cât va lipsi și ce meciuri va rata
21:21
După a treia victorie a sezonului cu Csikszereda, Robert Ilyes a răbufnit: „Vă rog să nu mă provocați”
1 Afacerea care l-a ruinat pe Cristi Chivu. Pe ce s-au dus zecile de milioane câştigate de român 2 BREAKING NEWSTurcia – România, la barajul pentru Cupa Mondială. Posibil duel cu Slovacia sau Kosovo în finala play-off-ului 3 Prima reacţie a lui Mircea Lucescu după ce a aflat că România joacă împotriva Turciei la barajul pentru World Cup 2026 4 OFICIAL | UEFA a anunţat când se joacă Turcia – România! Oră neobişnuită pentru “tricolori” 5 Dinamo poate face un transfer “exotic” în iarnă. Ar fi o premieră în istoria fotbalului românesc 6 Ce lovitură! Andrei Rațiu a semnat până în 2030
Citește și